Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, o informare potrivit căreia de vineri seară până sâmbătă seară va ninge viscolit la munte, în sud-estul Transilvaniei şi în Moldova.
De asemenea, vântul va sufla în rafale care vor depăşi 90 de kilometri pe oră, viscolind sau spulberând zăpada, în special în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali.
În același interval de timp, în sudul şi sud – estul țării va ploua, iar cantităţile de apă vor depăşi izolat 25 – 30 de litri pe metru pătrat.
Informarea este valabilă începând de vineri la ora 18.00 până sâmbătă la aceeaşi oră.
Prognoza pentru weekend-ul 7-8 ianuarie
În țară
Sâmbătă: Vor cădea precipitaţii pe arii extinse în sud şi est, predominant sub formă de ploaie în Dobrogea, mixte în Oltenia şi Muntenia. Temperatura în termometre va scădea până la valoare de -9 grade în unele zone.
Duminică: Va ninge în regiunile intracarpatice şi la munte. Ninsori temporare se pot semnala și în celelalte regiuni, pe parcursul nopții. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -4 şi 6 grade, iar cele minime între -8 şi 0 grade.
În București
Sâmbătă: Temperaturile se vor apropia de cele normal pentru această dată și vor oscila între 5 și 0 grade. În timpul zilei sunt posibile precipitaţii mai ales sub formă de ploaie.
Duminică: Cerul va fi temporar noros, iar temperaturile ar putea ajunge la un minim de -4 grade