Președintele turc Recep Tayyip Erdogan acuză Germania că ar fi trimis agenți de spionaj pe teritoriul Turciei, potrivit Frankfurter Allgemeine Zeitung, citat de Mediafax.
Liderul de la Ankara este nemulțumit că oficialii turci nu au primit permisiunea de a ține discursuri în statul german, dar atrage atenția că agenții lor circulă liber în statul oriental.
"Preşedintele Turciei şi membri ai Guvernului nu au primit permisiunea de a rosti discursuri în Germania. În schimb, agenţii germani vin la hoteluri din Turcia şi circulă în ţara noastră", a afirmat Recep Tayyip Erdogan.
"Agenţii germani circulă liber în ţara noastră şi ne fac rău", acuză preşedintele Turciei.
Declarațiile lui Erdogan sunt făcute în contextul relațiilor din ce în ce mai tensionate dintre Turcia și Germania.