Eveniment
Sâmbătă, începând cu ora 12:00, va avea loc, la Curtea de Argeș, parastasul de 40 de zile de la moartea Regelui Mihai I al României.
Slujba va fi oficiată de Înalt Preasfinția Sa Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului și va avea loc în Vechea Catedrală Episcopală și Regală de la Mânăstirea Curtea de Argeș. Ulterior va fi rostită o rugăciune la mormântul Regelui Mihai I, în pridvorul Noii Catedrale Arhiepiscopale și Regale, potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul romaniaregala.ro.
Cei care doresc să ia parte la acest eveniment sunt bineveniți, însă la rugăciunea de la mormânt va avea acces doar Familia Regală.