Viorica Dăncilă a criticat, luni, dezbaterea din Parlamentul European (PE) pe tema Legilor Justiției din România. Premierul acuză liderii de la Bruxelles că nu l-au lăsat pe ministrul Tudorel Toader să vorbască și spun că va merge personal la sediul PE să transmită acest lucru preşedinţilor Comisiei Europene şi al Parlamentului European.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
„După cum ştiţi, ministrul Justiţiei este membru al Consiliului, face parte dintre cei care iau decizii pe probleme de justiţie, deci putea să vorbească. Acolo este o problemă care este vizibilă cum ochiul liber. Am fost europarlamentar 9 ani de zile, ştiu că sunt anumiţi oameni care dezinformează. Pentru mine, cel mai neplăcut lucru, un lucru pe care l-am menţionat şi atunci când îmi desfăşurat activitatea ca şi europarlamentar este faptul că ducem de fiecare dată România ca să fie în discuţie celorlalte state membre.
Nu am fost invitată la Bruxelles. Am să merg la Bruxelles în 20-21 luna aceasta, voi avea discuţii cu preşedintele Comisiei Europene, cu preşedintele Parlamentului European şi voi face referire şi la acest aspect. După părerea mea, domnul Tudorel Toader trebuia lăsat să vorbească, pentru că era cel mai în măsură să dea toate detaliile. Să nu uităm că e membru al Comisiei de la Veneţia şi că este un om foarte pregătit şi putea să răspundă tuturor întrebărilor care creau îngrijorare la Bruxelles.
O dezbatere în care unii oameni încercau să-şi apare ţara, iar unii oameni încercau să arunce cu noroi, aşa cum au făcut în decursul a mai multor ani de zile. Mi-ar fi plăcut să fie o dezbatere în care ministrul Justiţiei să fie întrebat punctual unde existau îngrijorări şi să dea răspunsuri concrete. Atunci nu ieşeau aceste acuzaţii şi aceste bătăi români contra români care aduc un prejudiciu ţării”, a declarat luni Viorica Dăncilă.