Liderul PSD Victor Ponta a vorbit, luni, despre numirea senatorului PNL Teodor Meleșcanu în fruntea SIE, declarând că propunerea nu va trece de comisia SIE, prezidată de un membru PSD, întrucât nu a existat niciun semn de dialog din partea guvernanților în ceea ce privește luarea acestei decizii.
„Protestul nostru parmanetar continuă. Motivele trebuie să le explicăm în continuare. Parlamentul nu funcționează în acest moment și n-a funcționat de mult timp, iar până în această seară nu a existat niciun singur semn de dialog din partea celor de la putere. Pot să vă dau un singur exemplu procedural. Domnul Meleșcanu, propunerea pentru noul director SIE, nu va trece nici prin comisia SIE pentru că nimeni de la Parlament nu a catadicsit să stea de vorbă cu noi. Președintele comisiei SIE este de la PSD și nu va convoca comisia”, a declarat Victor Ponta.
Liderul PSD a mai precizat că toate aceste detalii pe care reprezentanții puterii le-au ignorat reflectă incapacitate lor de a purta un dialog cu opoziția
„Toate aceste detalii, aparent procedurale, reflectă o incapacitate și un refuz total de dialog al celor de la putere. Noi n-am cerut să se facă lucrurile cum vrei noi, am cerut să se facă conform regulilor”, a mai spus Ponta.
Senatorul Teodor Meleşcanu a anunțat, luni, că a acceptat propunerea preşedintelui Băsescu de numire la conducerea SIE, precizând că s-a autosuspendat din calitatea de membru PNL.