Externe
Un îngrijitor de la o grădină zoologică din Japonia, în vârstă de 40 de ani, a fost omorât de un tigru alb, exemplar extrem de rar.
Anunțul a fost făcut de oficialii stabilimentului în care trăiește animalul încă de la naștere.
Bărbatul a fost găsit în cușca tigrului, sângerând în zona gâtului. A fost transportat la spital, dar medicii nu au mai putut face nimic pentru el și au declarat decesul.
Atacul a avut loc luni, iar poliția locală investighează acum modul în care grădina zoologică se ocupă de tigrii săi albi.