La câteva zile de la AREST, un fost ambasador acuzat de CORUPŢIE a murit

La câteva zile de la AREST, un fost ambasador acuzat de CORUPŢIE a murit
Sursă foto: hepta.ro

Luni, a murit fostul ambasador din Iran al Africii de Sud, Yusuf Saloojee, un personaj politic arestat pentru faptul că ar fi acordat o licenţă, în mod ilegal, unei companii de telefonie mobilă, anunţăNews24.

„A murit de dimineaţă (de luni – n.r.), iar înmormântarea lui va avea loc la 19:30. În momentul de faţă nu pot preciza circumstanţele morţii lui”, a precizat o sursă apropiată cazului.

Yusuf Saloojee, în vârstă de 75 de ani, fusese arestat pe 19 februarie pentru faptul că ar fi acordat, ilegal, companiei MTN Group o licenţă care iniţial fusese dată companiei turceşti Turkcell. În schimbul serviciilor lui, fostul ambasador ar fi primit o mită consistentă cu care, ulterior, şi-a cumpărat o casă.