Garda Revoluţionară Iraniană(IRGC) a doborât, joi, cu o rachetă sol-aer, o dronă de spionaj americancare apătruns în spaţiul aerian iranian, relatează Reuters.
Potrivit presei iraniene, citată de CNN, drona ar fi model „RQ-4 Global Hawk” și ar fi fost doborâtă în sudul ţării, în apropiere de Strâmtoarea Hormuz. Un oficial american a indicat pentru Reuters ca, de fapt, ar fi o drona”MQ-4C Triton” (in esenta urmasul „RQ-4 Global Hawk”)
Într-o primă fază Statele Unite au negat afirmaţiile iraniene, un purtător de cuvânt al forţelor armate americane precizând că: „Niciun aparat de zbor american nu opera în spaţiul aerian iranian”.
Între timp însă, poziția americană s-a schimbat, un oficial american admițând pentru Reuters că, într-adevăr, drona a fost doborată.
Drona „Global Hawk”, pe care Iranul pretinde că a doborât-o, poate zbura până la o altitudine maximă de aproximativ 18.000 de metri şi are o rază de acţiune de 22.779 de km. Este una dintre cele mai utilizate drone ale Aviaţiei Americane, cu peste 250.000 de ore de zbor la activ.
În ceea ce priveștedrona”MQ-4C Triton” (ceacare SUA susține că a fost doborată), aceastapoate zbura până la o altitudine maximă de aproximativ 15.100 de metri.
![]()
Foto: Drona model „MQ-4C Triton” (sursă foto: Wikipedia / Alex Evers)
Incidentul, în situaţia în care se confirmă, ar veni la doar patru zile de la anunţul Statelor Unite de suplimentare a forţelor americane din Orientul Mijlociu cu încă 1.000 de militari – o cifră, însă, relativ mică dată fiind mărimea zonei de acoperire.
De asemenea, vine pe un fond tensionat creat de atacarea a doua petroliere pe parcursul weekend-ului trecut (aparent tot de către Iran).
În plus, marţi, Iranul a dat un ultimatum Uniunii Europene cu privire la găsirea unor modalităţi de a ocoli sancţiunile economice impuse de Statele Unite. În caz contrar, va reîncepe îmbogăţirea uraniumului, inclusiv până la 20% – suficient pentru utilizarea lui cu scopuri militare.
![]()
Foto: Localizarea provinciei iranieneHormozgan, locul în care Teheranul pretinde că a doborât drona americană (sursă: Google Maps)