În penultima partidă a etapei a 25-a din Liga 1, CFR Cluj nu a reușit să învingă echipa FCM Târgu Mureș în derby-ul Ardealului.
Clujenii se află într-o perioadă dificilă, aceasta fiind confirmată de remiza albă obținută, luni, la Târgu Mureș. Cea mai mare ocazie a meciului a fost ratată de fostul jucător al clujenilor, Didy, acum la FCM Târgu Mureș, care a ratat cu poarta goală din 2 metri.
CFR nu a mai reușit o victorie în campionat de trei etape iar poziția antrenorului Alin Minteuan pare tot mai șubredă.
CFR Cluj ocupă în acest moment locul 9 în clasamentul Ligii 1 cu 33 de puncte în timp ce echipa lui Ioan Ovidiu Sabău, FCM Târgu Mureș, se află pe locul 10 cu 31 de puncte.
Luni seară se va disputa ultima partidă a etapei între Rapid și Universitatea Craiova.