Cum a mințit Teodor Meleșcanu și în decembrie 1989, și acum, în legătură cu evenimentele de la Timișoara: Documentele care arată că fostul ministru numea crimele de la Timișoara ”zvonuri colportate în scopuri dușmănoase”

Cum a mințit Teodor Meleșcanu și în decembrie 1989, și acum, în legătură cu evenimentele de la Timișoara: Documentele care arată că fostul ministru numea crimele de la Timișoara ”zvonuri colportate în scopuri dușmănoase”
Foto: Teodor Meleșcanu (sursă: hepta.ro)

Președintele Senatului, Teodor Meleșcanu, i-ar fi mințit pe oficialii străini, în 1989, cu privire la crimele de la Timișoara, scriu jurnaliștii de la Libertatea, citând documente transmise de Ministerul Afacerilor Externe.

Potrivit documentelor diplomatice, în decembrie 1989, Meleșcanu, care era secretar I la Departamentul Securitate Internațională și Dezarmare din MAE, a catalogat masacrul de la Timișoara drept un zvon de presă. Recent, actualul șef al Senatului a negat acel episod, spunând că totul este ”o aiureală”.

În telegramele ambasadei României de la Viena către Ministrul de Externe al lui Ceaușescu, din 19 și 20 decembrie 1989, trimise de fostul ambasador al României la Viena Trandafir Cocârlă, și publicate de Libertatea, se arată că delegația României de la reuniunile OSCE, condusă de Teodor Meleșcanu, le-a ascuns diplomaților străini adevărul cu privire la crimele din Timișoara.

Meleșcanu a numit crimele regimului Ceaușescu și revolta oamenilor ”colportarea unor zvonuri” și ”știri de presă neconfirmate”.

”Este un fapt deplorabil de a se folosi un asemenea cadru pentru colportarea unor zvonuri și știri de presă neconfirmate și este profund regretabil că pe această bază unele delegații au găsit de cuviință să ia poziții dușmănoase la adresa țării noastre. Asemenea abordări reprezintă un act total inacceptabil de amestec în treburile interne ale unui stat suveran și independent care contravine spiritului și literei actului final”, a spus delegația română, potrivit ambasadorului Cocârlă.

O a doua telegramă a fost trimisă de ambasadorul Cocârlă după o reuniune diplomatică în care oficialii străini au acuzat represiunea guvernului României împotriva propriilor cetățeni și au amenințat cu sancțiuni.

”La încheierea ședinței, delegația română a respins în modul cel mai ferm și mai categoric atacurile la adresa țării noastre, folosind indicațiile transmise prin Circulara din 19 decembrie. Delegația a arătat cu toată claritatea că nu are cunoștință despre așa-zisele «evenimente de la Timișoara». Totodată a subliniat cu fermitate că respinge cu hotărâre orice încercări de amestec în treburile interne ale României, stat liber și independent, orice încercare de nesocotire a atribuțiilor fundamentale ale independenței și suveranității naționale, indiferent din partea cui ar veni”, se arată în telegrama citată.

Chestionat de jurnaliștii de la Libertatea, Teodor Meleșcanu a susținut că nu a negat evenimentele de la Timișoara și că le-a spus diplomaților că dacă aceastea sunt reale, vinovații ”trebuie să fie trași la răspundere”.

”Este o aiureală. Ceea ce am spus, și ar trebui să fie și pe bandă, este că sunt într-adevăr informații de presă și că dacă s-a întâmplat o represiune sângeroasă, așa cum spun acele informații, cei vinovați trebuie să fie trași la răspundere”, a spus fostul ministru de Externe pentru Libertatea.

Sursa citată mai notează că Meleșcanu se referea, de fapt, la tragerea la răspundere a manifestanților care erau împușcați pentru că demonstrau la Timișoara împotriva lui Nicolae Ceaușescu.

DOCUMENTELE CITATE POT FI CONSULTATE AICI