O femeie din Australia, în vârstă de 60 de ani, s-a stins din viață, după ce a luat parte la un concurs de mâncat prăjituri, organizat cu ocazia Zilei Naționale.
Femeii de 60 de ani i s-a făcut rău duminică după-amiază într-un local din statul Queensland (nord-est) după ce a consumat un “lamington”, prăjitură tradiţională australiană preparată din blat de pandişpan acoperit cu ciocolată şi presărat cu nucă de cocos, potrivit postului public de televiziune ABC, transmite Agerpres.
Ambulanța a venit imediat la fața locului, femeia fiind transportată la un spital din oraşul de coastă Hervey Bay, unde a decedat.
ADIO, TEO TRANDAFIR! FANII SUNT DEVASTAȚI! BURSUCU’ A FĂCUT ANUNȚUL ÎN LACRIMI (GALERIE FOTO)
Aceasta participa la un concurs care presupune consumarea unui număr cât mai mare de prăjituri lamington şi plăcinte cu carne, organizat în fiecare an de Beach House Hotel cu ocazia Zilei Naţionale a Australiei.
Administratorii și personalul localului şi-au prezentat ”cele mai sincere condoleanţe” prietenilor şi familiei femeii decedate.