Statele Unite au impus sancțiuni împotriva unui judecător al Curții Penale specializate în corupție din Bulgaria, dar și contra familiei acestuia.
Andon Mitalov a fost sancționat din cauza „implicării sale în corupție semnificativă”.
„În calitatea sa oficială, Mitalov a fost implicat în acte corupte care au subminat statul de drept și au compromis sever independența instituțiilor democratice din Bulgaria”, se arată în comunicatul ambasadei SUA la Sofia, citat de universul.net.
Mitalov este acuzat de „acte corupte care au subminat statul de drept și au compromis puternic independența instituțiilor democratice din Bulgaria”
Nu doar el, ci și soția și fiica lui au primit statut de „desemnare specială”, asta însemnând că nu pot intra pe teritoriul Statelor Unite. Acest statut se referă la cetățeni străini ale căror acțiuni reprezintă încălcări grave ale intereselor americane pe teritoriul altor state.
„Aceasta este prima desemnare de acest fel în Bulgaria și reafirmă angajamentul SUA de a combate corupția din Bulgaria și la nivel global. Statele Unite continuă să sprijine prietenii săi bulgari în lupta împotriva corupției. Departamentul de Stat va folosi aceste puteri date de lege pentru a promova responsabilitatea pentru actorii corupți din această regiune și la nivel global”, a susținut secretarul de stat american Mike Pompeo.