O universitate din România a suspendat cursurile din cauza numărului mare de studenți italieni

O universitate din România a suspendat cursurile din cauza numărului mare de studenți italieni
Foto: pixabay.com

Cursurile Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad au fost suspendate pentru o perioadă de 14 zile, dat fiind că acolo învață mulți studenți italieni.

Gheorghe Stoian, prefectul județului Arad, a convocat duminică seară Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, în contextul apariției mai multor cazuri de îmbolnăviri cu coronavirus în mai multe localități din Italia.

„Ținând cont de specificul Aradului ca județ de frontieră, de numărul însemnat de cetățeni italieni care desfășoară diferite activități în județul Arad și luând în considerare câteva aspecte apărute în mass-media în cursul zilei de duminică, în urma ședinței de astăzi Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a hotărât următoarele:

Se va restricționa accesul vizitatorilor în Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad;

Conducerea Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad va solicita aprobarea Ministerului Educației și Cercetării pentru suspendarea cursurilor pe o perioadă de 14 zile, cu recuperarea activităților didactice și modificarea structurii anului universitar”, a transmis Prefectura Arad, printr-un comunicat.

Tags: