Google a lansat recent un sistem de avertizare în caz de cutremur pentru smartphone-urile echipate cu Android din California, informează USAToday.
Mai exact, telefoanele primesc alerte declanşate de un sistem de detectare a primelor semne ale unui cutremur, ”ShakeAlert”, creat de Institutul American de Geofizică (USGS).
Sistemul foloseşte informaţiile colectate de sute de seismografe de pe teritoriul statului pentru a trimite alerte care semnalează că ”o mişcare telurică a început şi un cutremur este iminent”.
„Am văzut o oportunitate de a utiliza Android pentru a furniza oamenilor informaţii exacte şi utile legate de cutremure, atunci când le caută, dar şi avertizări cu câteva secunde înainte pentru a se pune la adăpost, atât ei cât şi cei dragi, în cazul în care este necesar”, informează Marc Stogaitis, inginer Google, pe blogul companiei.
De asemenea, utilizatorii de telefoane cu sistem de operare Android au posibilitatea de a participa la o reţea bazată pe colaborare pentru detectarea seismelor, telefoanele fiind adesea echipate cu mici accelerometre care măsoară mişcarea, capabile să detecteze seismele.
Astfel, telefoanele mobile care observă ceea ce ar putea fi un cutremur pot trimite automat un semnal către un centru, unde computerele analizează datele privind mişcarea şi informaţiile privind locaţia pentru a determina dacă un seism este în curs de desfăşurare.
„Telefonul dumneavoastră Android poate fi un mic seismograf care se conectează la milioane de alte telefoane pentru a forma cea mai mare reţea de detectare a cutremurelor din lume”, a mai explicat inginerul.
O altă tehnologie Google, realizată în parteneriat cu Apple la începutul lunii aprilie, atenționează utilizatorii dacă au intrat în contact cu o persoană infectată cuCOVID-19.
Tehnologia inovatoare, cunoscută sub numele de „contact-tracing”, este gândită pentru răspândirea nouluicoronavirus, spunându-le utilizatorilor aplicației dacă este cazul sau nu să se izoleze, în cazul în care au intrat în contact cu o persoană infectată cu COVID-19. Un utilizator care va fi ulterior infectat cu noul coronavirus va putea folosi aplicaţia pentru a notifica automat şi anonim contactele recente.
Ambele companii și-au pus la dispoziție toate resursele, astfel că tehnologia a fost dezvoltată atât pentru sistemele de operare iOS, cât și pentru Android. Peste 20 de ţări de pe cinci continente au solicitat accesul la această tehnologie, după inaugurarea versiunii iniţiale a sistemului, transmite Reuters.