Un sondaj al INSCOP Research, ce a fost realizat între 2 și 9 septembrie pe un eșantion reprezentativ de 1.100 de respondenți, scoate în lumină creșterea intenției de vot pentru candidatul PNL la Primăria Constanța, senatorul Vergil Chițac, și relevă nemulțumirea profundă a locuitorilor față de modul în care a fost administrat orașul. Liberaul s-a clasat deasupra primarului în funcție, social-democratul Decebal Făgădău, indiferent de scenariul de prezență la vot la care s-a raportat cercetarea.
Spre exemplu, din totalul celor care și-au exprimat o opțiune de vot și au declarat că participă sigur la scrutinul din 27 septembrie, 39,3% îl preferă pe Vergil Chițac, în timp ce Decebal Făgădău este cotat cu 31,7%. Potrivit sondajului, Stelian Ion de la USR-PLUS s-ar clasa al treilea, cu 15,8%.
![]()
La nivel general – adică raportat la totalul eșantionului – Vergil Chițac este creditat cu 30%, Decebal Făgădău cu 26%, iar Stelian Ion cu doar 14,2%.
![]()
Vergil Chițac a rămas prima opțiune a constănțenilor și atunci când cei 17,9% care au declarat că nu s-au hotărât, nu merg la vot sau nu răspund cu cine ar vota, totuși, dacă ar trebui să facă o alegere.
Senatorul PNL ar câștiga și mai categoric cursa dacă ne-am orienta după datele raportate la respondenții care s-au arătat foarte interesați de alegeri și declară sigur că vor merge la vot.
![]()
Potrivit rezultatelor cercetării, în cazul Constanței, o prezență mai scăzută la vot le-ar oferi șanse în plus partidelor anti-PSD. Acest lucru nu numai că arată o mobilizare mai bună a electoratului lor, dar scoate în lumină și nemulțumirile constănțenilor. De altfel, 66,3% dintre cei chestionați sunt de părere că orașul mergepe o direcție greșită.
![]()
În plus, peste 87% dintre alegătorii care nu îl votează pe Decebal Făgădău consideră că schimbarea actualului primar este importantă sau foarte importantă.
![]()
Ar mai fi de remarcat și că, dintre cei care nu votează cu actualul primar (adică 73,9% din totalul populației cu drept de vot), 57,4% sunt de părere că Vergil Chițac are cele mai multe șanse să îl învingă pe Decebal Făgădău.