Liviu Coman, candidatul PMP la Primăria municipiului Călăraşi, a reproșat faptul că administrația publică locală e împânzită de pile și a susținut că, dacă va fi ales la scrutinul din 27 septembrie, va avea grijă să deparaziteze instituția de toată funcționărimea clientelară. Coman a dat asigurări că, odată ce va ajunge primar, administrația din Călărași va fi una transparentă și apropiată de oameni, inclusiv de mediul de afaceri.
„Mediul de afaceri va găsi în administrația Coman un susținător fervent. Ne dorim implicarea tuturor în viața comunității, în ridicarea municipiului Călărași din condiția de prăfuit oraș de provincie. Vom găsi formule să implicăm pe toți cei bine intenționați, utilizând pârghiile fiscale, investiționale pe care ni le pune legea la dispoziție spre a face mai ușoară viața tuturor, propunându-mi o mult mai facilă interacțiune a mediului de afaceri cu administrația locală”, a declarat Liviu Coman, candidatul PMP la Primăria municipiului Călăraşi, citat de arenamedia.ro.
Coman a afirmat că problema nu e neapărat numărul de funcționari, ci mai ales capacitatea acestora de a oferi cetățenilor servicii de calitate.
„Administrația trebuie (re) profesionalizată și deparazitată de funcționărimea clientelară, de pilele celor care s-au aflat în posturi cheie; totodată, trebuie încurajați funcționarii competenți, cei care, de fapt, duc greul, pe umerii cărora se sprijină tot acest aparat administrativ supradimensionat, greoi și ineficient”, a declarat candidatul PMP.
Coman a mai precizat că, din cauza celor care au condus până acum municipiul, Călărașiul „arată la fel ca în anii 1950, ceea ce nu mai poate fi tolerat”.
Candidatul PMP la Primăria Călărași a mai ținut să sublinieze că, dacă va câștiga alegerile, nu va numi nicio persoană în vreo funcție doar pentru că așa i se cere sau pentru că trebuie plătită vreo datorie politică.
„Nu voi permite risipa și furtul resurselor publice”, a mai spus Liviu Coman.
Comandat: Partidul Mișcarea Populară – Filiala Județeană Călărași
Realizat: ANCORE MEDIA SRL
Cod AEP: 21200020