DanielaGyorfi trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu George Tal. Cei doi sunt împreună de mai bine de 14 ani și au o fetiță frumoasă și inteligentă de aproape 10 ani. Totuși, viață vedetei nu fost întotdeauna roz. Cântăreața a povestit drama pe care a trăit-o înainte să devină mamă, în emisiunea „Vorbește Lumea”.
Vedeta, ajunsă la 51 de ani, a povestit că a pierdut trei sarcini înainte ca fiica ei să vină pe lume, ceea ce i-a provocat o depresie adâncă.
„Mama mea tot îmi spunea ‘Îți trebuie un copil. O să rămâi singură că eu nu o să trăiesc cât pământul”și-a început Daniela confesiunea.
„Am rămas însărcinată. Am mers la medic, mi s-a zis că sunt însărcinată, totul bine și frumos să vin peste o lună, că sunt în 3-4 săptămâni.Cu viața noastră a fost foarte agitată, cu multe spectacole, nopți nedormite, dar nu cred că din cauza asta am pierdut sarcina.Țin minte că am avut un spectacol la Suceava, iar apoi peste noapte am avut niște frisoane. Luni,mă duceam apoi la spital să aflu ce sex are copilul. Erau 3 luni jumate spre patru luni de sarcină. A venit domnul doctor și mi-a zis „Daniela, vezi că ți s-a oprit din evoluție sarcina. Se mai întâmplă, stai liniștită”. Asta a fost prima sarcină. Nu m-a pus pe gânduri. Eu am făcut sport toată viața. Nu beau, nu fumez, nu mă droghez”, a povestit Daniela, despre prima sarcină pe care nu a reușit să o ducă la termen.
Artista a mai povestit că toate sarcinile s-au oprit din evoluție după 3 luni, când deja începea să se gândească la cum se va schimba viața ei după naștere.
„La a doua sarcină, mă duc la doctor, toate bune și frumoase.Eu aveam niște frisoane. Nu știu de ce le făceam. Iar m-am dus, iar mi s-a oprit din evoluție. Mi-au zis că fac efort, sufăr de oboseală cronică”, a povestit cântăreața.
Medicul i-a recomandat să renunțe la viața agitată pe care o ducea și la sport, însă nici a treia oară nu a fost cu noroc. Din contră, la cea de-a treia sarcinăâ, DanielaGyorfi a fost la un pas de moarte.
„Deci am rămas a treia oară gravidă, iar la ultima ecografia mi s-a spus că fătul este oprit din evoluție. La a treia sarcină am crezut că mor. Am avut o hemoragie foarte puternică. M-au dus pe brațe, pe targă. După ce s-a terminat episodul ăsta am avut o depresie. Mi-am dat seama că plângeam din orice. Mergeam la cântări, plângeam, mă uitam la mama plângeam…Am făcut teste, cert este că nu aveam nimic”, a mai dezvăluit solista.
Când a rămas însărcinată pentru a patra oară,Daniela Gyorfi a respectat cu sfințenie sfaturile medicilor și a reușit să aducă pe lume o fetiță frumoasă și sănătoasă.
![]()
Mama DanieleiGyorfi, cu mult așteptata nepoată, Maria Tal
„De la o săptămână la alta, m-am dus, mi-am făcut analize, și-a făcut și George…Mi-au spus „nu mai facieforturi,stai cât se poate de relaxată, nu mai dansezi desculță, nu mai ții dietă”, olistă întreagă. Am luat foarte în serios această sarcină. Nu m-am bucurat până în ultima clipă. Eu trebuia să nasc în martie și am născut în februarie, pe 16…Medicii mi-au spus că am băiat, dar eu voiam o fată”, a povestit cântăreața despre sarcina cu fiica ei.