Premierul Ludovic Orban a susținut, marți, că salariul minim brut pe ţară garantat în plată pentru anul 2021 va fi majorat în funcţie de evoluţia economiei. Afirmația a fost făcută la întâlnirea în sistem videoconferință cu reprezentanţii Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social.
Șeful Guvernului a susținut marți, la întâlnirea cu reprezentanţii Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, că salariul minim brut pe ţară garantat în plată pentru anul 2021 va fi majorat în funcție de evoluția situației economice.
„Suntem adepţii unui mecanism de creştere care să se bazeze pe realităţile economice, respectiv rata inflaţiei, creşterea productivităţii şi alţi factori economici. Obiectivul nostru este să nu fie afectate locurile de muncă, mai ales în această perioadă în care companiile se confruntă cu dificultăţi din cauza crizei sanitare”, a declarat prim-ministrul Ludovic Orban, potrivit unui comunicat al Guvernului.
La rândul lor, parterii sociali au susținut că e nevoie de o mai bună colaborare între patronate și sindicate. Ei au mai vorbit, de asemenea, despre cât de importantă e stabilitatea evoluției salariului minim.
În acest sens, premierul Ludovic Orban a propus înființarea unui grup de lucru format din reprezentanți ai patronatelor, sindicatelor și ai Guvernului, care să analizeze mecanismele aflate la baza evoluţiei salariului minim în alte state europene. Obiectivul este ca astfel să se stabilească o formulă de creştere predictibilă a salariului minim pentru următorii patru ani.
Guvernul a mai transmis că la aceste discuţii în format de videoconferinţă a participat şi ministrul Muncii, Violeta Alexandru. Recent, ea a fost depistată pozitiv cu coronavirus.
O poziție similară pe acest subiect a avut, luni seară, și ministrul Finanțelor, liberalul Florin Cîțu.
Întrebat despre formula de calcul pentru salariul minim pe economie, Cîțu a răspuns: „Noi avem acelaşi principiu ca anul trecut. Vrem ca salariul minim să fie legat cumva de evoluția economiei, de productivitate. Este ceea ce noi am propus anul trecut şi vom face şi în continuare”.
Tot luni seară, Florin Cîțu a prezentat a treia rectificare bugetară adoptată de Guvern.
„Prin această rectificare, deficitul bugetar pentru anul 2020 a fost majorat la 9,1% din PIB, respectiv 96 de miliarde de lei, construit pe o contracţie economică de 4,2% şi un PIB nominal de 1.050 miliarde lei. Deficitul bugetului general consolidat se majorează cu 5 miliarde de lei, din care 4,2 miliarde de lei provin din diminuarea veniturilor bugetului general consolidat şi 0,8 miliarde prin majorarea cheltuielilor bugetului general consolidat”, a declarat ministrul Finanțelor.
El a mai precizat că, prin această rectificare, e asigurată finanțarea în continuare a proiectelor de investiții.
Într-o analiză privind noua rectificare bugetară, Consiliul Fiscal a estimat că deficitul bugetar pe 2020, potrivit metodologiei cash, va fi în jur de 9,8% din PIB, cu 0,7 puncte procentuale peste estimarea Ministerului de Finanțe. Acesta a mai precizat că, dincolo de cheltuielile de moment generate de epidemie, care vor subția bugetul și anul viitor, „o foarte mare parte a deficitului bugetar este de natură structurală şi se va manifesta şi în viitor”. De altfel, instituția a formulat și câteva soluții.