Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o informare meteo de ninsori moderate cantitativ, precipitații mixte și polei, valabilă pentru întreaga țară.
Astfel, începând de vineri, 19 februarie, de la ora 20.00, până sâmbătă, 20 februarie, la ora 18.00, în nordul, nord-estul și local în centrul teritoriului, iar din dimineața zilei de sâmbătă și în regiunile sud-vestice și pe arii restrânse în cele sudice, vor fi perioade în care sevor semnala precipitații sub formă de ninsoare și precipitații sub formă de lapoviță și ploaie, care vor favorizaformarea poleiului. La munte temporar va ninge, se arată în informarea ANM.
Meteorologii mai precizează că ninsorile vor fi în general moderate cantitativ (cantitățile de precipitații vor depăși pe arii restrânse 10…15 l/mp) și se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri consistent.
Pe de altă parte, meteorologii anunță că luna martie vine cu temperaturi mai ridicate decât ar fi normal pentru această prioadă din an. Valorile termice se vor menține ridicate pe tot parcursul primei luni de primăvară, iar precipitațiile vor fi reduse.