PSD: Decizia de vaccinare anti-COVID-19 a copiilor trebuie să fie strict o opțiune personală exprimată exclusiv cu acordul părinților, fără niciun fel de condiționare socială sau de altă natură

PSD: Decizia de vaccinare anti-COVID-19 a copiilor trebuie să fie strict o opțiune personală exprimată exclusiv cu acordul părinților, fără niciun fel de condiționare socială sau de altă natură
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Partidul Social Democrat a precizat, miercuri, printr-un comunicat de presă, că se va opune prin toate mijloacele legale, parlamentare sau constituționale față de orice formă de condiționare sau discriminare a copiilor în funcție de existența unui certificat de vaccinare.

Decizia de vaccinare anti-COVID-19 a copiilor trebuie să fie strict o opțiune personală exprimată exclusiv cu acordul părinților, fără niciun fel de condiționare socială sau de altă natură, spune PSD

„Decizia de vaccinare anti-COVID a copiilor trebuie să fie strict o opțiune personală exprimată exclusiv cu acordul părinților, fără niciun fel de condiționare socială sau de altă natură. Eșecul Guvernului în atingerea țintelor de vaccinare anti-COVID, pe care le anunța la începutul anului, nu trebuie să devină un factor de presiune pentru vaccinarea copiilor”, se arată în comunicatul transmis de PSD.

PSD vede drept inacceptabilă o eventuală condiționare a accesului copiilor lașcoală, evenimente, spații închise sau în alte locații de vaccinarea anti-COVID-19, „așa cum se întâmplă deja în cazul adulților”.

„PSD se va opune prin toate mijloacele legale, parlamentare sau constituționale față de orice formă de condiționare sau discriminare a copiilor în funcție de existența unui certificat de vaccinare. În viziunea PSD este inacceptabil ca accesul copiilor la școală, evenimente, spații închise, locuri de joacă, călătorii etc. să fie condiționat de vaccinarea anti-COVID, așa cum se întâmplă deja în cazul adulților”, se mai arată în același comunicat.

Social-democrații consideră că Guvernul și celelalte autorități publice trebuie să asigure „o informare corectă și onestă” despre vaccinare anti-COVID-19 a copiilor.

„În acest sens, Guvernul și celelalte autorități publice trebuie să asigure o informare corectă și onestă despre vaccinarea anti-COVID a copiilor, în care să fie prezentate atât beneficiile, dar și incertitudinile existente, astfel încât fiecare părinte să poată lua o decizie în deplină cunoștință de cauză în această chestiune”, mai spune PSD.

În această lună, Agenția Europeană a Medicamentului ar putea autoriza utilizarea vaccinului de la Pfizer-BioNTech pentru copiii cu vârste între 12 și 15 ani. Până astăzi, în România, au fost vaccinați 55.000 de elevi cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani.