Cei care au urmărit Star Trek cunosc cu siguranță ”Holodeck”, camera virtuală din celebrul serial. În curând, aceasta ar putea deveni realitate (într-o oarecare măsură), având în vedere că Microsoft a depus, luna trecută, actele pentru a obține un brevet pentru o consolă Xbox ce poate transforma o cameră obișnuită într-un teren de joacă.
Imaginile care ilustrează acest articol arată viziunea Microsoft în privința viitoarelor sale console de jocuri Xbox. Tehnologia va utiliza senzorul Microsoft Kinect, (care permite controlarea jocurilor cu ajutorul mâinilor) pentru a realiza o hartă a camerei și stabilește poziția utilizatorului, iar mai multe proiectoare video afișează apoi imagini 3D de jur împrejur și, implicit, un mediu virtual tridimensional, relatează Daily Mail.![]()
Prin urmare, în locul obișnuitului ecran al televizorului, întreaga sufragerie a unei case poate fi transformată într-o lume 3D, în care jucătorul poate, spre exemplu, ”vâna” extratereștrii pe o planetă îndepărtată.
![]()