Odată cu lansarea Windows 8, vor apărea o serie de produse dedicate, cum ar fi desktop-uri, laptop-uri și tablete. Un astfel de produs este şi UltraNote de la Kupa. Lansarea va avea loc în noiembrie, preţurile nefiind încă date publicităţii, dar după specificaţiile tehnice nu va fi un produs ieftin, relatează UberGizmo.
Tableta este dotată cu un ecran de 10.1 inch cu o rezoluție de 1920 × 1200 pixeli. Procesorul va fi i3, i5 sau i7 Ivy Bridge, 4GB – 8GB de memorie RAM, un SSD de 64GB sau 128 GB și două porturi USB 3.0. De asemenea, va dispune de o varietate de opțiuni de conectivitate, cum ar fi WiFi, Bluetooth, 3G, 4G LTE și NFC. Va fi de asemenea echipată cu o cameră foto frontală de 2MP şi una situată în spate de 5MP precum şi cu un cititor de carduri SD. Producătorul a mai menţionat că tableta va avea şi un keyboard dock opţional care va mări durata de lucru a bateriei, de la 7 la 12 ore, atunci când este conectat.
Pe lângă aceste specificaţii hardware, un alt lucru demn de menţionat este designul modular, care permite utilizatorului să adauge sau să elimine caracteristici, cum ar fi cititoare de carduri, scanere etc.