Premierul britanic, David Cameron, a declarat că va asigura imunitate la ieșirea din țară președintelui sirian Bashar al-Assad, cu condiția ca violențele să ia sfârșit.
În aceste condiii, Cameron a adăugat că ar trebui să se facă și imposibilul pentru ”a-l scoate pe acest om din țară”, replică adresată comunității internaționale, scrie BBC News.
Mai mult, premierul Marii Britanii s-a declarat, cu ocazia unei vizite la Abu Shabi, pentru aducerea acestuia în fața ”forței din plin a legii și justiției internaționale”.
Poziția pe care a adoptat-o Cameron a fost acuzată de către organizația Amnesty International.
”David Cameron ar trebui să sprijine eforturile pentru a-l aduce în fața justiției, ideal în fața Curții Internaționale de la Haga”, a explicat Amnesty printr-un comunicat făcut public.