Un britanic a stabilit un nou record mondial la înghițit săbii (VIDEO)

Un britanic a stabilit un nou record mondial la înghițit săbii (VIDEO)
Un britanic de 29 de ani a bătut recordul mondial la înghițit săbii, după ce și-a introdus în gât două cuțite curbate timp de 13 secunde, cel mai lung timp înregistrat vreodată într-un astfel de caz. Ian...

Un britanic de 29 de ani a bătut recordul mondial la înghițit săbii, după ce și-a introdus în gât două cuțite curbate timp de 13 secunde, cel mai lung timp înregistrat vreodată într-un astfel de caz.

Ian Brown spune că a exersat înghițitul săbiilor de 40 de ori pe zi pentru a putea obține acest record, după ce a învăţat un truc de circ în care înghiţea un umeraș îndoit, relatează The Sun.

„Am început prin a încerca să înghit un umeraş îndoit și, treptat, am progresat. În unele nopți, iubita mea se uita la televizor și eu făceam lucruri ciudate, înghiţeam săbii sau îmi băteam un cui în faţă”, mărturisește Ian, care susține că simte săbiile pe gât numai dacă sunt reci.

Acesta și-a doborât propriul record marți seară, în Fareham, în timpul show-ului Circus of Horrors. În iulie, el reușise să înghită două săbii pentru opt secunde.

Pentru următoarele sale trucuri, Ian speră să înghită un tub de neon și să tragă o mașină după el în timp ce înghite o sabie. El a renunțat la slujba sa pentru a se putea concentra asupra acestui talent, inspirat de iubita sa, care înghite flăcări.

Un britanic a stabilit un record mondial la înghițit săbii

Embed: