Vaticanul a anunțat închiderea Capelei Sixtină, marți, începând cu ora 12:00 GMT, accesul turiștilor fiind interzis în vederea organizării viitorului Conclav, a cărui dată nu a fost anunțată încă.
Potrivit purtătorului de cuvânt de la Vatican, Federico Lombardi, toți cei 115 cardinali cu vârstele sub 80 de ani, care vor lua parte la alegerea unui nou papă, au sosit deja în Roma, arată The Guardian.
Celebra capelă pictată de Michelangelo a rămas deschisă în timpul demisiei lui Benedict al XVI-lea, joia trecută. Alte părţi ale muzeelor de la Vatican, inclusiv Apartamentul Borgia sau colecţia de artă religioasă modernă, vor putea fi vizitate în continuare.
Potrivit Constituţiei apostolice (care reglementează Conclavul în cele mai mici detalii), „Congregaţia Generală” a cardinalilor este care va aproba începerea lucrărilor.
Capela este unul dintre cele mai vizitate locuri din Vatican.
Cardinalii electori se vor închide în interiorul acesteia „con-clave” („cu cheia”) pentru a-l alege pe succesorul lui Petru, timp în care nu vor comunica şi nu vor avea nicio legătură cu exteriorul, sub ameninţarea excomunicării.