O scurgere de amoniac considerată „foarte gravă” a fost detectată de astronauții Stației Spațiale Internaționale (ISS), transmite AFP.
Astronauții se pregătesc să iasă sâmbătă în spațiu pentru a remedia această problemă, a declarat un responsabil rus.
NASA a anunțat că echipajul ISS, format din 6 persoane, a detectat joi o scurgere de amoniac provenind de la un sistem de răcire, dar a precizat că incidentul nu reprezintă niciun fel de pericol nici pentru astronauți, nici pentru Stație.
Însă, șeful segmentului rus pentru ISS a declarat că este vorba despre o „anomalie foarte gravă”, iar specialiștii ruși și americani vor organiza o ieșire în spațiu pentru a verifica proveniența acestei scăpări de amoniac.
NASA informează că echipajul ISS a alertat centrul de comandă al Stației din Houston de prezența unor „mici fulgi albi plutind în jurul Stației”.
Imaginile au confirmat o scăpare de amoniac de la unul dintre sistemele de răcire, care s-a mai defectat și pe 1 noiembrie 2012.