Universitatea Cluj va evolua în Liga I, după ce a primit licența la TAS

Universitatea Cluj va evolua în Liga I, după ce a primit licența la TAS

Președintele clubului Universitatea Cluj, Ioan Mărginean, a anunțat, vineri, că echipa sa va evolua în Liga I după ce a primit dreptate de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne privind decizia instanțelor Sistemului Național de Licențiere al FRF.
„Am primit decizia oficială de la TAS. Universitatea a primit licenţa pentru Liga I. Este o decizie absolut normală. Era logic pentru că ceea ce s-a întâmplat la cele două comisii de licenţiere din ţară a fost o bătaie de joc. Nu se poate ca în România cei care lucrează la Sistemul Naţional de Licenţiere să nu aplice şi să nu ţină cont de legea insolvenţei. Asta este o mare fisură în manualul de licenţiere”, a spus Mărginean.

Oficialul susţine că gruparea clujeană a pierdut foarte mult din cauza refuzului instanţelor Sistemului Naţional de Licenţiere din cadrul FRF de a-i acorda licenţa, citează Mediafax.

„Am pierdut foarte mult din cauza instanţelor departamentului de licenţiere. Am pierdut imagine, am pierdut bani, am pierdut jucători din cauza domnului Duru… Dar acum nu mai contează, important este că vom juca în Liga I. Mă bucur enorm pentru aceşti suporteri absolut fantastici ai Universităţii Cluj, ei merită totul”, a mai precizat președintele clubului.

Ultima oră
17:30 - Nicușor Dan, după ce George Simion l-a numit „paraplegic”: Cred că susținătorii AUR se rușinează că i-au dat votul. Noi, ca politicieni, reprezentăm oamenii (VIDEO)
17:16 - Premieră istorică: Ungaria va avea un ministru nevăzător. De ce portofoliu se va ocupa Vilmos Kátai-Németh (FOTO)
17:15 - Nicușor Dan, declarații după Consiliul European. Cu ce cerințe s-a prezentat președintele la reuniunea informală: „Ne dorim un buget ambițios al Uniunii” (VIDEO)
17:05 - Călătorie transformată în coșmar. Cum a rămas o femeie cu dizabilități blocată pe aeroport
16:59 - George Simion, derapaj grav la adresa lui Nicușor Dan: „Avem un individ pus la Cotroceni, paraplegic”. Ce riscă acum liderul AUR (VIDEO)
16:50 - Oana Gheorghiu, noi explicații despre inițiativa privind companiile de stat: Sunt conștientă că am deranjat multe interese – membri în CA-uri, amante și nepoți, contracte din care unii se îmbogățeau
16:33 - Laborator clandestin de cocaină descoperit în Italia. Trei persoane arestate, printre care doi români
16:30 - Cum ar urma să arate noua lege a salarizării: Președintele, premierul și parlamentarii vor primi bani în plus. Ce sporuri și beneficii ar putea dispărea
16:22 - Drulă: „Scumpirea călătoriilor la metrou e o măgărie PSD-istă”. Explicațiile
16:08 - Companiile duc recrutarea la extrem: interviuri cu detectorul de minciuni. Mărturia unei tinere din București care a trecut prin șocul testului poligraf