Doi poliţişti au fost ucişi, joi, în două provincii din Egipt de militanţi din tabăra preşedintelui demis, Mohamed Morsi.
Incidentul are loc la o zi după asaltul sângeros de la Cairo, desfăşurat de armată şi poliţie împotriva susţinătorilor lui.Un poliţist de 21 de ani a fost împuşcat mortal în atacul asupra unui club al poliţiei din Al-Arish, în peninsula Sinai, un fief al grupărilor islamiste armate care vizează periodic forţele de ordine.
Un altul a murit în atacul asupra unui comisariat la Asyut, în centrul ţării, relatează AFP.
Dispersarea sângeroasă de către armată şi poliţie a manifestanţilor pro-Morsi la Cairo şi violenţele care s-au propagat în toată ţara au provocat, miercuri, moartea a 525 de persoane, dintre care 482 de civili.