Catherine Ashton va efectua o misiune de conciliere la Kiev

Catherine Ashton va efectua o misiune de conciliere la Kiev
Foto: euobserver.com

Catherine Ashton, Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă, va efectua marţi şi miercuri o misiune de conciliere la Kiev cu obiectivul de a ajuta la soluţionarea crizei politice din Ucraina, a anunţat luni Comisia Europeană (CE), relatează AFP.

Lady Ashton „se va întâlni cu toate părţile”, cu Guvernul, cu opoziţia şi reprezentanţi ai societăţii civile, „pentru a susţine găsirea unei soluţii politice”, a anunţat o purtătoare de cuvânt. Această vizită este o iniţiativă a CE, a precizat ea.

Şefa diplomaţiei europene, care va conduce o „mică delegaţie” alcătuită din membri ai serviciilor europene, va reitera solicitarea UE de efectuare a „unei anchete privind violenţele comise împotriva manifestanţilor paşnici”.

„Nu este vorba despre o mediere oficială”, UE nu pretinde să soluţioneze criza, o sarcină care le revine „forţelor politice ucrainene”, a subliniat ea.

Duminică, președintele CE José Manuel Barroso și Viktor Ianukovici au convenit asupra principiului acestei vizite, dar fără să stabilească o dată.

Tags: