Diario El Argentino: Argentina a avut o prestație proastă și a remizat cu România ”la Budapesta” (FOTO)

Diario El Argentino: Argentina a avut o prestație proastă și a remizat cu România ”la Budapesta” (FOTO)
Foto: gsp.ro

Diario El Argentino a notat, joi, în urma amicalului dintre România și Argentina, că naționala sud-americană a avut o prestație slabă și a remizat ”la Budapesta”.

„Argentina a jucat prost şi a terminat la egalitate cu România la Budapesta”, a titrat Diario El Argentino.

„Selecţionata argentiniană a remizat ieri seară, scor 0-0, cu România, într-un amical disputat pe Arena Naţională din Bucureşti, având o prestaţie care a fost iniţial mai proastă, iar apoi s-a îmbunătăţit, şi cu siguranţă a provocat îngrijorarea selecţionerului cu privire la unele aspecte”, a menţionat sursa citată, notând de această dată corect numele capitalei României.

Jurnalul El Dia scrie că reprezentativa României a fost ordonată în prima repriză şi a jucat într-un sistem care a „tăiat circuitul creativ dintre Lionel Messi şi Fernando Gago şi Angel Di Maria”.

„Remiza fără goluri în faţa României a fost rezultatul unei prestaţii îngrijorătoare a naţionalei. Echipa Argentinei nu a avut o seară bună în recele Bucureşti sau cel puţin se speră că a fost doar o zi proastă, pentru că nu a funcţionat aproape niciun compartiment. Singurul aspect pozitiv a fost prestaţia bună a portarului Sergio Romero, care a ştiut să facă faţă atacurilor românilor”, a adăugat El Dia.

„Departe de cel mai bun nivel al său, Argentina nu a putut să învingă România”, a titrat şi Elesquiu.

„Deşi a fost doar un amical, impresiile de după meci nu sunt deloc pozitive. Argentina a remizat, scor 0-0, la Bucureşti, cu România, care nu s-a calificat la Cupa Mondială. Pe parcursul jocului, echipa a fost dezorientată şi a avut probleme în toate compartimentele”, menţionează publicația.


Foto: diarioelargentino.com.ar