Oslo sub asediu: Zeci persoane au fost împușcate la o întrunire a partidului de guvernământ

Oslo sub asediu: Zeci persoane au fost împușcate la o întrunire a partidului de guvernământ

Zeci persoane și-au pierdut viața după ce un bărbat deghizat în polițist a deschis focul, vineri, la o reuniune a tineretului Laburist norvegian organizată la periferia orașului Oslo, anunță Mediafax. O persoană bănuită că ar fi fost implicată în incident a fost reținută de poliția norvegiană.

„Cel puţin 80 de persoane au murit numai în cursul atacului armat” de pe insula Utoeya, a declarat la rândul său, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, un purtător de cuvânt al poliţiei, Are Frykholm.

Autoritățile au confirmat că suspectul reținut este de naționalitate norvegiană și are 32 de ani. Inițial fusese dat publicității un comunicat în care acesta era descris drept înalt și blond.

Poliția a confirmat atacul armat care s-a petrecut pe insula Utoya, la reuniunea la care era programat să participe și Primul ministru norvegian Jens Stoltenberg.

La reuniunea care făcea parte dintr-o serie de evenimente organizate de Partidul Laburist Norvegian cu ocazia școlii de vară a organizației de tineret erau prezenți peste 560 de tineri.

Poliția norvegiană a confirmat legătura dintre atacul armat și atentatul cu bombă de la Oslo, soldat cu cel puțin șapte victime.

Explozibili nedetonaţi au fost găsiţi pe insula Utoeya, unde suspectul a deschis focul asupra participanţilor la şcoala de vară a organizaţiei de tineret a partidului laburist, aflat la putere în Norvegia, a anunţat comisarul Sveinung Sponheim.

Ultima oră
17:30 - Nicușor Dan, după ce George Simion l-a numit „paraplegic”: Cred că susținătorii AUR se rușinează că i-au dat votul. Noi, ca politicieni, reprezentăm oamenii (VIDEO)
17:16 - Premieră istorică: Ungaria va avea un ministru nevăzător. De ce portofoliu se va ocupa Vilmos Kátai-Németh (FOTO)
17:15 - Nicușor Dan, declarații după Consiliul European. Cu ce cerințe s-a prezentat președintele la reuniunea informală: „Ne dorim un buget ambițios al Uniunii” (VIDEO)
17:05 - Călătorie transformată în coșmar. Cum a rămas o femeie cu dizabilități blocată pe aeroport
16:59 - George Simion, derapaj grav la adresa lui Nicușor Dan: „Avem un individ pus la Cotroceni, paraplegic”. Ce riscă acum liderul AUR (VIDEO)
16:50 - Oana Gheorghiu, noi explicații despre inițiativa privind companiile de stat: Sunt conștientă că am deranjat multe interese – membri în CA-uri, amante și nepoți, contracte din care unii se îmbogățeau
16:33 - Laborator clandestin de cocaină descoperit în Italia. Trei persoane arestate, printre care doi români
16:30 - Cum ar urma să arate noua lege a salarizării: Președintele, premierul și parlamentarii vor primi bani în plus. Ce sporuri și beneficii ar putea dispărea
16:22 - Drulă: „Scumpirea călătoriilor la metrou e o măgărie PSD-istă”. Explicațiile
16:08 - Companiile duc recrutarea la extrem: interviuri cu detectorul de minciuni. Mărturia unei tinere din București care a trecut prin șocul testului poligraf