Fostul președinte egiptean Hosni Mubarak, acuzat de corupție și de uciderea a mii de manifestanți, a respins toate acuzațiile, miercuri, în fața Tribunalului penal din Cairo, relatează BBC. Instanța a decis că următoarea înfățișare în procesul fostului lider egiptean va avea loc pe 15 august.
În cadrul aceluiași proces, fiii săi, Alaa și Gamal, acuzați de corupție, au pledat nevinovat.
“Toate aceste acuzații, le neg complet”, a spus Mubarak, întins pe o targă, în boxa acuzațiilor.
Un reprezentant al Parchetului General l-a acuzat pe Hosni Mubarak de uciderea cu premeditare a unor manifestanți împotriva regimului, iar pe fiii acestuia de corupție.
Mubarak s-a prezentat în public pentru prima oară după demisia sa din 11 februarie. Acesta s-a prezentat în fața judecătorilor întins pe o targă, palid, îmbrăcat în alb, într-o cușcă cu gratii.
Procesul a fost difuzat în direct de televiziunea de stat egipteană, în ceea ce analiștii au comentat ca fiind o încercare de a liniștii spiritele celor care au participat la revolta în urma căreia regimul Mubarak a fost îndepărtat de la putere.
Hosni Mubarak a fost îndepărtat de la putere la 11 februarie, printr-o revoltă fără precedent, după trei decenii la conducerea ţării.
Dacă va fi găsit vinovat, Mubarak este pasibil de pedeapsa capitală, potrivit ministrului Justiţiei, Abdel Aziz al-Guindi.
Judecătorul Ahmed Refaat a decis în jurul orei 14.45 ca procesul dictatorului să fie amânat până pe 15 august, timp în care acesta va fi transferat la Centrul Medical Internațional din Cairo, unde o echipă de medici se va ocupa de starea sa de sănătate. Tratamentul va fi supravegheat de Yasser Abdel Qader, un oncologist de la Spitalul Universitar din Cairo.