Austria vrea să angajeze o misiune diplomatică pentru reinstaurarea păcii în Ucraina

Austria vrea să angajeze o misiune diplomatică pentru reinstaurarea păcii în Ucraina
Foto: news.at

Cancelarul austriac Werner Faymann a anunţat vineri că vrea să angajeze o misiune diplomatică în favoarea reinstaurării păcii între Ucraina şi Rusia, relatează AFP.

„Cine vrea să împiedice războiul trebuie să pună în locul lui o acţiune politică menită să împiedice activitatea militară”, pledează liderul social-democrat într-un interviu pentru cotidianul Kronen Zeitung.

Acesta a afirmat că dorește să se întâlnească în mod succesiv cu Petro Poroșenko și Vladimir Putin.

Inițiativa Austriei, a cărei economii este orientată către Europa de Est, apare în contextul în care împotriva Rusiei sunt lansate noi sancţiuni europene şi americane.

Werner Faymann urmează să efectueze o vizită la Roma, joi, pe 18 septembrie, când se va întâlni cu Federica Mogherini, viitoarea şefă a diplomaţiei europene, cu care vrea să-şi coordoneze misiunea de bune oficii, a precizat Cancelaria austriacă. Apoi va merge la Kiev, în următoarele trei săptămâni, şi va discuta la telefon cu Putin.

„Aceste discuţii este necesar să aibă loc cât mai rapid posibil şi să fie apropiate în timp unele de altele, astfel încât să înlănţuie o evoluţie”, declară Faymann pentru Kronen Zeitung.

„Economia”, adaugă el, „va putea funcţiona din nou bine doar dacă politicienii vor avea din nou parte de pace în Ucraina şi Rusia”.

Guvernul austriac, afişându-şi solidaritatea faţă de politica de sancţionare a Rusiei, revendică frecvent menţinerea unui dialog direct cu Kremlinul.