Autorul masacrului de la Oslo ascunde informații care ar putea conduce la alte persoane

Autorul masacrului de la Oslo ascunde informații care ar putea conduce la alte persoane

Autorul masacrului din Norvegia, Anders Behring Breivik, pare să fi comis singur atacurile de la 22 iulie, potrivit anchetei în curs, potrivit poliţiei norvegiene, care crede însă că acesta ascunde informaţii care ar putea conduce la alte persoane, informează AFP.

„Ne străduim să identificăm orice persoană cu care ar fi putut coopera. Totul sugerează până acum că a acţionat singur. Îl vom interoga din nou la începutul săptămânii viitoare”, au declarat surse din cadrul poliției, adăugând că este prea devreme pentru a exclude posibilitatea ca autorul care a revendicat atacurile să fi beneficiat de ajutor. „Totul arată că era singur în momentul faptelor. Încercăm să aflăm dacă ar fi putut achiziţiona ceva ilegal” şi dacă cei care i-au vândut echipamentul erau la curent cu intenţiile sale.

”El ascunde informaţii care ar putea conduce poliţia la alte persoane”, a spus surse din cadrul poliției norvegiene.

Autoritățile vor examina și finanţele lui Breivik, întrucât acesta a afirmat că a strâns sume importante de bani în numerar.

Totodată, un blogger norvegian de extremă-dreapta, despre care Breivik a afirmat că este „autorul contemporan favorit”, este considerat martor în anchetă, iar calculatorul său este în curs de examinare.

Anders Behring Breivik a comis, pe data de 22 iulie, un atentat cu maşină-capcană în apropiere de sediul Guvernului laburist din centrul Oslo, soldat cu moartea a opt persoane.

Câteva ore mai târziu, el a comis un atac armat pe o insulă din apropierea capitalei, unde se desfăşura o reuniune a tineretului laburist, provocând moartea altor 69 de persoane, majoritatea adolescenţi.