Elveția: Un lider al partidului UDC a fost arestat, fiind suspectat de violarea unei deputate ecologiste

Elveția: Un lider al partidului UDC a fost arestat, fiind suspectat de violarea unei deputate ecologiste
Foto: tio.ch

Preşedintele unui partid de dreapta din cantonul Zoug, în nordul Elveţiei, a fost arestat, marţi, pentru că ar fi întreţinut un raport sexual neconsimţit cu o deputată ecologistă locală, a anunțat poliția, citată de AFP.

O anchetă a fost deschisă de Ministerul Public pentru a se stabili dacă deputata Jolanda Spiess-Hegglin „a fost victima GHB”, cunoscut ca „drogul violului”, a declarat Judith Aklin, purtătoarea de cuvânt a poliţiei din Zoug.

Bărbatul arestat, Markus Hürlimann, este preşedintele filialei din Zoug a Uniunii Democratice de Centru (UDC).

Faptele ar fi avut loc sâmbătă seara, în timpul unei petreceri în onoarea noului preşedinte al cantonului Zoug, Heinz Tännler (UDC).

A doua zi, observând că nu îşi mai aduce aminte nimic, Spiess-Hegglin, în vârstă de 34 de ani, s-a dus la spital pentru a-şi face analize de sânge şi urină. În urma efectuării analizelor, ea a alertat Ministerul Public, care a deschis o anchetă.

Presupusa victimă încă nu a depus plângere, a precizat poliţia cantonului Zoug.

Tags:
Ultima oră
19:59 - Ce spune Ciprian Ciucu, despre varianta unui premier tehnocrat: „Este fix același scenariu pe care l-am mai văzut propus de PSD” (VIDEO)
19:41 - Nicușor Dan insistă că e „mediator” și după ce PSD a acutizat criza politică: „În privat, le voi spune mai multe liderilor europeni decât vă spun vouă aici” (VIDEO)
19:40 - Amenzi de peste 50.000 de lei după controlul ANPC la Aeroportul „Henri Coandă”. Ce nereguli au constatat inspectorii (FOTO)
19:31 - Mai poate PNL guverna fără PSD? Ciprian Ciucu, după demisia miniștrilor social-democrați: „Noi nu ținem cu dinții de guvernare” (VIDEO)
19:16 - Ciucu: Sunt tot mai puțini contestatari ai lui Bolojan în PNL. Colegii mei și-au regăsit demnitatea de când nu mai suntem brelocul PSD / Ce spune despre „PSD-iștii din PNL” (VIDEO)
19:08 - Agent de la Biroul Rutier sancționat după depășirea vitezei. A fost prins cu 121km/h în localitate
18:43 - Ciucu: PSD și la guvernare era mereu cu frâna de mână trasă. Bolojan n-a făcut decât să aplice programul de guvernare pe care PSD îl tot sabota (VIDEO)
18:36 - Ministerul Educației pregătește o nouă reformă din 2026. Cum se schimbă orarul și materiile elevilor
18:04 - PSD va căuta sprijin la CCR în criza politică. Replica lui Fritz: „Constituția e clară. Pot să se uite și pe Wikipedia, nu trebuie să meargă la CCR” (VIDEO)
17:59 - Deputatul care a trecut de la PSD la PNL rupe tăcerea. Ce a spus despre legătura social-democraților cu AUR