A fost desemnată Mașina Anului 2018 în Europa. Cât costă în România (FOTO)

A fost desemnată Mașina Anului 2018 în Europa. Cât costă în România (FOTO)

S-a aflat câştigătorul celui mai râvnit trofeu auto european – European Car of the Year 2018.
Este vorba despre noul model Volvo XC40, aceasta fiind pentru prima dată când marca suedeză reușește să câștige competiția.

Într-un eveniment care a avut loc la Geneva, în preziua deschiderii primului salon auto european, jurnaliștii europeni car fac parte din juriul European Car of the Year i-au acordat celui mai mic SUV din gama Volvo cel mai râvnit trofeu de acest tip care se acordă în Europa.

Volvo XC40 a primit în total 325 de puncte în urma votului reprezentanților media, în timp ce pe locul secund s-a clasat Seat Ibiza, care a adunat 242 de puncte. Ultimul loc pe podium a fost ocupat de BMW Seria 5 (226 de puncte).
Kia Stinger a ocupat locul al patrulea în votul jurnaliștilor europeni (204 puncte) și a fost urmat de Citroen C3 Aircross (171), Audi A8 (169) și Alfa Romeo Stelvio (163).

În România, Volvo XC40 pleacă de la 40.900 de euro cu TVA inclus, preț valabil pentru motorul diesel de 190 CP în echiparea medie Momentum. El este disponibil deocamdată în două motorizări: D4 (2.0 diesel de 190 CP) și T5 (2.0 benzină turbo de 250 CP).

Urmăriți B1TV.ro și pe
`