Alianța Renault – Nissan pare să nu mai aibă niciun viitor după arestarea puternicului CEO Carlos Ghosn.
Celebra publicație Financial Times (FT), care a vorbit cu mulți oameni din cele două companii, scrie că au apărut deja primele semne de dezintegrare. Unele departamente comune fac concedieri, altele pur și simplu nu mai au proiecte noi și tot mai multe legături stabilite între cele două mari companii încep să se desfacă.
Exemple ar fi departamente comune, de la vehicule comerciale, comunicare, vânzări și marketing. Alte departamente comune Renault-Nissan pur și simplu nu mai au de lucru, fiindcă nu li s-au mai acordat proiecte, potrivit hotnews.ro.
Scandalul Ghosn a iscat tensiuni puternice și a reliefat rivalitățile dintre echipele de management ale Renault și cele ale Nissan, iar o sursă citată de FT susține că relațiile dintre cele două companii nu au mai fost așa de rele de acum 20 de ani.
Ghosn este în așteptarea procesului, iar o reîntoarcere a sa la cârma alianței nu mai este posibilă.
El a fost acuzat de încălcarea legislaţiei financiare şi abuz de încredere, fiind arestat în noiembrie 2018.