Directorul companiei Porsche, Matthias Mueller, a ales în funcţia de director general al grupului auto german Volkswagen, după ce Martin Winterkorn a demisionat în urma scandalului emisiilor poluante, informează Reuters.
Decizia a fost luată de cei 20 de membri ai Consiliului de Administraţie al grupului Volkswagen în şedinţa de vineri seară.
În vârstă de 62 de ani, Matthias Mueller se află la conducerea companiei Porsche din octombrie 2010. Mueller are o experienţă de patru decenii în cadrul grupului, are sprijinul familiei
Porsche, care controlează grupul VW și se bucură și de sprijinul liderilor sindicali.
De-a lungul timpului, Mueller a fost membru al consiliului de conducere al Volkswagen AG, preşedinte al Consiliului executiv al Porsche AG şi membru al Consiliului de administraţie al Porsche Automobil Holding SE.
Potrivit revistei Auto Bild, care citează persoane apropiate situaţiei, Winfried Vahland, în prezent aflat la conducerea diviziei Skoda, ar putea prelua conducerea diviziei VW din Statele Unite.
Schimbările de la vârful grupului auto german au loc în contextul în care Volkswagen a recunoscut că s-a folosit de un software pentru a face să pară că emisiile motoarelor diesel sunt mai mici decât în realitate.