General Motors recheamă în service alte 3 milioane de maşini, la nivel mondial

General Motors recheamă în service alte 3 milioane de maşini, la nivel mondial

General Motors a anunţat joi că recheamă în service aproape 3 milioane de vehicule la nivel mondial, pe lângă cele 2,6 milioane de maşini incluse deja într-un program de acest tip, măsură care va genera costuri de până la 200 de milioane de dolari, relatează Reuters. Prima campanie, care a inclus 2,6 milioane de vehicule, a avut loc din cauza unei defecţiuni la un senzor de incendiu de la cheia de contact, care a provocat accidente în care şi-au pierdut viaţa cel puţin 13 persoane, din cauza opririi motorului.

Programul anunţat joi include rechemarea a peste 2,7 milioane de automobile pentru remedierea unei defecţiuni la lămpile din spate. Între modelele chemate în service din acest motiv se află Chevrolet Malibu, Pontiac G6 şi Saturn Aura. Campania vizează şi vehicule Chevy Corvette şi Cadillac CTS, majoritatea vândute în Statele Unite.

În cazul defecţiunii la lămpile din spate, GM a primit mai multe sute de reclamaţii, au avut loc 13 coliziuni şi două persoane au fost rănite.

Problema a fost semnalată din 2008, iar în 2009 au fost rechemate în service un număr mai mic de automobile. GM a precizat că nu are cunoştinţă că ar fi decedat persoane în accidente provocate de această defecţiune.