Renault a lansat SUV-ul compact Kadjar, la Salonul Auto de la Geneva. Designul mașinii, realizat de un român

Renault a lansat SUV-ul compact Kadjar, la Salonul Auto de la Geneva. Designul mașinii, realizat de un român
Foto: renault.ro

Renault a lansat la Salonul Auto de la Geneva SUV-ul compact Kadjar, iar designul îi aparține românului Victor Sfiazof, care lucrează din 2008 la Renault. Modelul va fi vândut inițial în Europa din vară, după care vor urma Africa, țările din Bazinul Mediteranean și China.

„Kadjar este un proiect internațional, dar s-a lucrat la mașină și din București, totul fiind coordonat de Technocenter Paris. Schița care a fost aleasă ințial a fost creată de un român și am lucrat mult pe ea în studio în colaborare cu Technocentre și cu ingineria Nissan”, a declarat șeful centrului de design Renault din București, Jeoff Gardiner pentru HotNews.

Numele Kadjar vrea să aducă un aer exotic care să inducă ideea de aventură și descoperirea de noi orizonturi, potrivit Renault. Acesta vine de la Kad- (quad, un vehicul cu patru roți care poate ajunge oriunde, și -jar care provine de la cuvintele franțuzești agile (agil) și „jaillir” (a țâsni).

Mașina are 4,45 metri lungime, 1,84 metri lățime si 1,60 metri înălțime și va disponibilă atât cu tracțiune față, cât și cu tracțiune integrală. Volumul portbagajului este de 472 litri.

Obiectivul producătorului este ca vânzările să depășească 100.000 de unități în 2016.

Printre modele lansate la Salonul Auto de la Geneva, care se desfășoară în perioada 5-15 martie, se numără Porsche 911 GT3, Porsche Cayman GT, Range Rover Evoque facelift 4, SEAT, Suzuki iK-2 Concept, Suzuki iM-4 Concept, Volvo S60 Cross Country (premieră europeană).


 

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`