Trafic deviat din cauza ploilor în mai multe zone: Pe DN7 Piteşti – Sibiu, la kilometrul 177, circulaţia rutieră a fost deviată din cauza cedării terasamentului (VIDEO)

Trafic deviat din cauza ploilor în mai multe zone: Pe DN7 Piteşti - Sibiu, la kilometrul 177, circulaţia rutieră a fost deviată din cauza cedării terasamentului (VIDEO)
Foto: B1 TV

Trafic deviat din cauza ploilor, în mai multe zone din țară. Sunt probleme pe DN7 Râmnicu-Vâlcea, în zona stațiunii Călimăneşti, unde s-a strâns apă pe carosabil. Pe DN7 Piteşti – Sibiu, la km. 177, din cauza cedării terasamentului, circulaţia rutieră a fost deviată prin municipiul Râmnicu-Vâlcea, de la intrarea în localitate.

”De puține momente, circulația rutieră a fost reluată pe DN 7, între Râmnicu-Vâlcea și Sibiu. Reamintim că din cauza creșterii nivelului apei pe suprafața carosabilă, în stațiunea Călimănești, județul Vâlcea, la km 194, traficul rutier a fost deviat de pe DN7 pe DN7CC, varianta de ocolire a orașului Călimănești. Rămâne în continuare devierea tot pe DN7, pe raza județului Vâlcea, între Pitești și Sibiu. La km 177 circulația rutieră a fost deviată prin municipiul Râmnicu Vâlcea, de la intrarea în localitate”, a declarat comisarul Cătălin Bocai de la Centrul Infotrafic, într-o intervenție telefonică pentru Știrile B1 TV.

”La această oră se circulă îngreunat din cauza numărului mare de autovehicule pe DN 1, pe sensul de mers între Ploiești și Brașov, iar între stațiunile Sinaia și Predeal s-au format coloane în mișcare de aproximativ 2-3 kilometri”, a mai precizat comisarul.

Trafic deviat din cauza ploilor

#DIRECT_ONE_n7p58l#

Tags: