Deficit bugetar de 6,7 în 2026 și deprecierea leului. Cum va evolua economia României în următoarea perioadă

Deficit bugetar de 6,7 în 2026 și deprecierea leului. Cum va evolua economia României în următoarea perioadă

Deficitul bugetar va fi la 6,7% în anul viitor, conform estimărilor analiștilor financiari consultați de Asociaţia CFA România. Aceștia anticipează o depreciere a leului în următorul an.

Deficitul bugetar va ajunge la 6,7%

Analiştii financiari anticipează o depreciere a leului în următorul an, dar și că deficitul bugetar va ajunge la 6,7%. Asociaţia CFA România a anunțat că Indicatorul de Încredere Macroeconomică a crescut cu 6,8 puncte în luna noiembrie.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a crescut cu 6,8 puncte în luna noiembrie. Cele două componente ale sale au înregistrat cresteri semnificative. Astfel, componenta de anticipaţii a crescut cu 5,1 puncte, până la valoarea de 34,2, în timp ce componenta de condiţii curente a crescut cu 10,1 puncte (în special pe seama componentei de angajare curentă), până la valoarea de 42,4”, arată Asociaţia CFA România.

Potrivit sursei citate, rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni, până în decembrie 2026, a scăzut comparativ cu valoarea înregistrată în luna precedentă. Acesta a atins un nivel de 6,13%, Un procent de 77% dintre analiștii financiari consultați estimează o reducere a ratei inflaţiei în următoarele 12 luni comparativ cu valoarea prezentă a acesteia.

Cursul de schimb EUR/RON va cunoaște o depreciere. Se estimează că, în următoarele șase luni, un euro va ajunge la 5,1313 lei. Până la finalul anului, valoarea medie a cursului EUR/RON va ajunge la 5,1733 lei.

Economia își revine greu sub austeritate

Analiștii consultați estimează că economia va continua să evolueze sub potențial, iar revenirea va fi lentă. Măsurile de austeritate adoptate de guvernul Bolojan pentru a recupera deficitul bugetar au afectat puternic sistemul economic. Astfel, estimările arată o creștere economică sub 1%, în 2026.

„Conform anticipaţiilor participanţilor la sondajul CFA România, ieşirea din situaţia de stagflaţie va fi lentă. Astfel, economia României va continua să evolueze sub potenţial, rata anticipată de creştere economică pentru anul viitor fiind în continuare sub 1%, iar, în acelaşi timp, deşi procesul dezinflaţionist se va relua în 2026, acesta va fi lent, iar rata inflaţiei va rămâne ridicată în anul următor”, a declarat Adrian Codirlaşu, CFA – preşedinte al Asociaţiei CFA România.

Anticipaţiile de creştere economică pentru anul 2025 se situează la valoarea medie de 0,8%. Pentru anul 2026 economia este anticipată să crească cu 0,9%.

Cum va evolua deficitul bugetar

Deficitul bugetului de stat prognozat pentru anul 2025 a înregistrat valoarea medie a anticipaţiilor de 8,4% din PIB. Pentru anul 2026, defictul bugetar anticipat este de 6,7%.

Datoria publică calculată ca procent în PIB este anticipată să se majoreze la 61% în următoarele 12 luni.

Aproximativ 96% dintre participanţi anticipează menţinerea, în următoarele 12 luni, a României în categoria de rating recomandată investiţiilor.

Referitor la evoluţia preţurilor proprietăţilor rezidenţiale în oraşe, 55% dintre participanţi, anticipează o stagnare în următoarele 12 luni. Potrivit estimărilor a 50% dintre participanţi, preţurile actuale sunt supra-evaluate. Alți 46% susțin că prețurile sunt, dimpotrivă, corect evaluate.