Concurs de economisire între politicieni: „Ăștia care au 15-20 000 de euro pe lună ne învață pe noi să economisim energie, păi noi, românii, nu ne permitem risipa!”

Concurs de economisire între politicieni: Ăștia care au 15-20 000 de euro pe lună ne învață pe noi să economisim energie, păi noi, românii, nu ne permitem risipa!
Care este orașul din România care vrea să-și producă energie verde pentru autoconsum. Sursa Foto: Flickr.com

A fost concurs național și internațional zilele astea pe tema „cine face mai multă economie de energie, gaze, apă, căldură”. Politicieni autohtoni și străini s-au bătut în declarații despre cum sunt ei, cu toții, niște persoane responsabile care reușesc și vor reuși să se descurce cu facturile, că nu e chiar atât de greu, că se poate.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, ne-a sfătuit să ne schimbăm electrocasnicele

Cinismul și indiferența față de oamenii de rând care abia reușesc să-și procure pentru ei și familia lor mâncarea a atins totuși cote maxime atunci când ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat: „Eu mi-am schimbat centrala și fac economie cu aproape 30% la consumul de gaz”.

Nu s-a oprit aici, a trecut la sfaturi despre cum românii ar trebui să-și cumpere becuri economice și să-și schimbe electrocasnicele.

Foto: Pixabay

Desigur, pentru ministrul Virgil Popescu, un cetățean român model ar trebui să-și instaleze și panouri fotovoltaice, așa cum are el. Pentru că, nu-i așa, cu salariul minim pe economie și eventual unul, doi sau trei copii la școală – toate exemplele ministrului Energiei sunt la îndemâna tuturor.

Ce-i drept, premierul Nicolae Ciucă anunțase încă înainte de ministrul Energiei că și el face economie de energie, „Absolut (că fac economie – n.r.). Mi-am pus și becuri economice, și panouri”, a anunțat foarte grav.

Comisarul european pe Transporturi, Adina Vălean, susţine că statele europene vor trebui să reducă consumul de energie în orele de vârf.

Întrebată dacă face mai multă economie la curent decât în ultimii ani, Adina Vălean a răspuns: „Eu nu sunt un mare consumator. Folosesc puţin aerul condiţionat. Dar nu intenţionez să scot frigiderul din priză”.

Fostul primar al Aradului, liberalul Gheorghe Falcă, actualmente eruodeputat a declarat că, atunci când a fost în vizită la mama sa acasă, a observat că femeia ținea aprins doar unul dintre cele două becuri pe care le avea în baie, pentru că avea factura destul de mare.

Românii sunt deja săraci, peste 80% din noi am strâns cureaua și avem consum mic la gaz și electricitate

Dacă toți oamenii aceștia din politica României și-ar face timp câteva minute să citească toate comentariile din subsolul articolelor despre cum fac ei economii – poate ar realiza că declarațiile lor nici măcar nu mai sunt amuzante.

Cu 1,5 milioane de angajaţi plătiţi la nivelul minim dintr-un total de 5 milioane de salariaţi, România are o pondere aproape dublă (de circa 30%) a salariaţilor plătiţi la nivelul minim prin comparaţie cu restul statelor europene.

În Europa, 17% dintre angajaţi sunt plătiţi sub sau la nivelul salariului minim, arată un raport al Organizaţiei Internaţionale a Muncii.

„Ăștia care au 15-20 000 de euro pe lună ne învață pe noi să economisim energie, păi noi românii la veniturile noastre oricum făceam economie, pentru că nu ne permitem risipa!” – scrie Marian, unul dintre oamenii revoltați de declarațiile de mai sus.

„Românii sunt deja săraci, peste 80% din noi am strâns cureaua și avem consum mic la gaz și electricitate. Dar noi nu am făcut economie doar la electricitate și gaz, noi facem economie la haine, la calitatea vieții în general.” – adaugă Cătălin.

„Când să avem timp să facem risipă, suntem cam toată ziua la muncă?” – întreabă Mihai. „Ți-e și greață de povestirile înduioșătoare ale politicienilor…” – anunță Carmen.

Cristiana adaugă: „Vomit! Dar de pensionarul care de ani buni nu-și mai poate cumpăra rețeta întreagă și mănâncă cartofi cu pâine în zile de sărbătoare, dar își plătește facturile și e fericit că reușește asta, ce mai spuneți?”.

Sunt sute de astfel de mesaje pe lângă alte câteva sute de înjurături. Și degeaba, nu pare ca cineva din Guvern să fie deranjat de faptul că românii chiar să vrea și tot nu-și permit să facă și mai multă economie cumpărându-și electrocasnice A+ și agățându-și panouri solare de gard.

Faza de economisire, etapa europeană

În aprilie, Margrethe Vestager, politician danez și vicepreședinte al Comisiei Europene, spunea că ar trebui ca toată lumea să dușuri mai scurte sau mai reci pentru a-l pedepsi pe Putin și a ajuta Ucraina.

Au trecut cinci luni de atunci și Putin își vinde gazele altora, războiul continuă, oamenii din Ucraina mor în continuare. Iar refugiații din Ucraina care au apucat să plece din țară se află acum între două lumi. Căci culmea, după pedepsele aplicate lui Putin, odată cu criza gazelor și energiei din UE, se tem că din cauza facturilor, odată cu venirea iernii, gazdele de până acum le vor deveni ostile.

Apoi, în urmă cu câteva zile, ministrul energiei din Elveția a recomandat dușurile în doi, ca măsură de economisire a energiei.

Ursula von der Leyen povestea la începutul verii, într-un interviu pentru Hotnews, că acasă la ea folosește o pompă de căldură geotermală (ceva ce chiar nu e la îndemâna tuturor) și tot așa, toți liderii politici ai Europei par că se vor descurca de minune să treacă peste criză.

Între timp, creșterea prețurilor la electricitate și gaze face ca facturile la energie să devină „inaccesibile” pentru milioane de europeni, a avertizat săptămâna trecută Confederația Europeană a Sindicatelor (CES) într-o declarație.

„Aproximativ 9,5 milioane de lucrători se luptau deja să își plătească facturile de energie” înainte ca inflația să urce la un nivel record de 9,1% în august, de la an la an, în zona euro, a declarat CES, citând un studiu al Institutului European al Sindicatelor.

Din iulie 2021 până în iulie 2022, costul gazelor și al electricității a crescut cu 38% în Europa „și continuă să crească”.

Dar poate că iarna care vine va fi una blândă, poate că toți politicienii se bazează pe niște previziuni meteo secerte și de aici aparenta nepăsare față de nemulțumirea celor care i-au ales. În orice caz, până și șefa FMI, Kristalina Georgieva, a ținut să puncteze: „Dacă Mama Natură nu va coopera, şi iarna va fi una dură, asta ar putea duce la tensiuni sociale”.

Urmăriți B1TV.ro și pe