Cum să reduci factura la electricitate. Echipamentele casnice care încarcă consumul de curent

Cum să reduci factura la electricitate. Echipamentele casnice care încarcă consumul de curent
Foto simbol: Pixabay

Factura de electricitate a devenit o problemă pentru marea majoritate a românilor, după 1 iulie, când a fost liberalizat prețul. În cele mai multe cazuri, sumele de plată s-au dublat ori chiar s-au triplat.

Cuprins:

  • Soluțiile pentru reducerea consumului de energie
  • Care sunt cei mai mari consumatori
  • Alte echipamente energofage din locuință
  • Cât de mult consumă un aer condiționat

Soluțiile pentru reducerea consumului de energie

În condițiile, în care statul nu pare deloc interesat să reglementeze piața de energie în favoarea consumatorilor, aceștia trebuie să-și ia singuri măsuri de protecție. Iar reducerea consumului de energie electrică este cea mai la îndemână dintre acestea.

În aceste condiții, experții în eficiență energetică au identificat mai multe posibile soluții aflate la îndemâna românilor afectați de scumpirea facturilor la electricitate. E drept că implementarea unora dintre acestea necesită investiții financiare destul de serioase care vor aduce beneficii în timp.

În primul rând, trebuie să alegi aparatele electrocasnice cu un nivel ridicate de eficiență energetică și cu funcții eco. Acestea au un consum redus de energie. În al doilea rând, pentru a evita funcționarea pe perioadă lungă, este bine să folosiți programatoare și prize inteligente. De asemenea, echipamentele trebuie oprite complet deoarece menținerea lor în stand by poate încărca factura cu 10%. Izolarea locuinței are drept efect menținerea unei temperaturi constante, optime, iar acest lucru reduce nevoia de încălzire sau răcire.

Panourile fotovoltaice pot suplimenta energia electrică achiziționată de la furnizori, iar acest lucru se va vedea la valoarea facturii care poate scădea cu până la 70%. Panourile fotovoltaice sunt eficiente dacă există și un sistem de stocare a energiei produse cu ajutorul luminii solare

Potrivit specialiștilor, peste 50% din consumul de energie electrică într-o locuință se datorează câtorva echipamente electrocasnice, considerate mari consumatori. Drept care, monitorizarea și reducerea consumului la aceste aparate se va regăsi și pe facturile primite de la furnizorii de electricitate.

Care sunt cei mai mari consumatori

Frigiderul este un echipament electrocasnic ce funcționează non-stop, astfel că și consumul energetic este pe măsură. Practic, un frigider este responsabil pentru aproximativ 25% din consumul lunar. Modelele vechi, fabricate în urmă cu mai bine de 10 ani, au un consum mai mare de energie, cu până la 40%, comparativ cu cele mai noi.

Drept urmare, se recomandă achiziția unui frigider din clasa energetică A sau B, cu un consum redus. În al doilea rând, temperatura trebuie setată la  3-5°C pentru frigider și -18°C pentru congelator. De asemenea, se recomandă ca preparatele să fie lăsate să se răcească complet înainte de a fi puse la frigider. Iar pentru o ventilație corectă este bine să lăsați spațiu echipament și peretele pe care este așezat, chiar dacă pare că ocupă mai mult loc.

Mașina de spălat rufe și uscătorul de rufe sunt doi mari consumatori. Mașina de spălat consumă cea mai mare cantitate de energie atunci când încălzește apă, astfel că se recomandă folosirea ciclurilor de spălare cu temperatură redusă. De exemplu, un ciclu de spălare la 90 grade C poate consuma de trei ori mai mult curent decât unul la 30 grade C.

În cazul mașinii de spălat mai sunt recomandate, pentru reducerea consumului, încărcarea cuvei la capacitatea recomandată și selectarea unor programe ecologice ce reduc consumul. De asemenea, este bine să asigurați o întreținere corespunzătoare echipamentului.

Uscătorul de rufe poate încărca factura la electricitate cu 12-14%. De aceea nu trebuie folosit decât în caz de nevoie, nu în mod regulat. Modelele mai vechi, fără pompă de căldură, pot consuma până la 5 kWh pentru un singur ciclu de uscare.

Alte echipamente energofage din locuință

Boilerul electric și încălzitorul de apă sunt responsabili pentru un consum mediu de 12-15% din factură. Boilerul electric este un echipament necesare și foarte uzitat în gospodăriile în care nu există apă caldă curentă. Pentru a reduce consumul este bine să setați temperatura apei la 40-50 grade Celsius.

O altă soluție este de a monta un programator care să pornească echipamentul doar atunci când este nevoie. Alegerea unui model cu izolație termică superioară este recomandată. O alternativă la boilere sunt panourile solare care încălzesc apa cu ajutorul razelor solare. Folosirea unui astfel de sistem reduce consumul cu până la 60%.

Cuptorul electric și plita electrică sunt responsabile pentru un consum mediu de 8-12% din valoarea facturii. Alege electrocasnice cu funcție de încălzire rapidă și clasă energetică superioară.

Gătitul zilnic poate majora semnificativ factura la energie, motiv pentru care se recomandă să folosiți capace pentru vasele de gătit, dat fiind că reduc timpul de gătire. De asemenea, prepararea unor cantități mai mari de mâncare, o dată, reduce consumul. În cazul cuptorului electric se recomandă oprirea acestuia cu 10 minute înainte de final. Preparatul se va coace în căldura reziduală.

Cât de mult consumă un aer condiționat

Echipamentul de aer condiționat produce un consum medicu de energie de 10% din factura lunară, vara și iarna. Un echipament de 12.000 BTU poate consuma între 0,7 și 1,2 kWh pe oră.

Astfel, factura de electricitate se încarcă cu aproximativ 100 lei pe lună, în funcție de utilizare. Pentru a reduce consumul este nevoie să curățați filtrele aparatului și să setați temperatura la valoarea optimă, 24-25°C vara și 22°C iarna.

Pentru a evita risipa este bine să închideți ușile și ferestrele care dau spre exterior atunci când puneți în funcțiune aerul condiționat.