Depozitele de gaze ale României sunt umplute într-un procent de peste două treimi din capacitatea totală de înmagazinare

Depozitele de gaze ale României sunt umplute într-un procent de peste două treimi din capacitatea totală de înmagazinare
Foto: Pixabay

România a depășit nivelul de 2 miliarde metri cubi gaze depozitate, duminică înmagazinând 16,5 milioane mc, la o producție de 24,1 milioane mc și un nivel al importurilor de 8 milioane mc, scrie profit.ro.

Situația gazelor înmagazinate

Depozitele operate de Depogaz și Depomureș sunt umplute într-un procent de peste două treimi din capacitatea totală de înmagazinare, de aproximativ 3 miliarde mc.

În sezonul de iarnă, gazul care intră în sistem, pentru acoperirea consumului intern, provine din producția curentă, importuri și extrageri din depozite, care în prezent sunt în proporție de 66% pline.

Cum producția curentă se situează în aceste zile la un nivel aproape dublu celui al consumului (260 GWh/zi vs 135 GWh/zi), iar importurile se ridică la peste 111 GWh/zi, probabil că România va intra în iarnă cu peste 80% depozite pline (peste 26 TWh), atingând ținta impusă de UE.

România tot ar avea nevoie de importuri, cel puțin în perioade cu vârf de consum, pentru a păstra în parametri funcționali Sistemul Național de Transport (SNT).

Operatorul SNT, Transgaz, a lansat o licitație de achiziționare a serviciilor de echilibrare prin cumpărarea de gaze naturale din import pentru perioada ianuarie-martie 2023. Transgaz este dispus să achite o sumă totală cuprinsă între 1,079 și 1,349 miliarde lei pe o cantitate totală de gaze de 128 milioane mc sau 1,37 TWh, care poate fi suplimentată cu 25%.

Obiectivele asumate de România

Potrivit premierului Nicolae Ciucă, ținta pentru 1 august era de 46%, iar România a depăşit-o încă din prima jumătate a lunii iulie.

„România va avea suficient gaz în depozitele naţionale, încât să fie acoperit necesarul energetic pentru iarnă. În acest moment, depozitele de gaz metan ale ţării sunt 47% pline, ceea ce înseamnă că ţara noastră a acţionat mult mai repede decât calendarul pe care l-a stabilit Comisia Europeană pentru statele membre”, anunţa premierul într-o postare pe Facebook.

Obiectivul stabilit la nivel european este ca, până la 1 noiembrie, depozitele de gaz ale tuturor statelor membre să fie cel puţin 80% pline.

Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
21:44 - Radu Carp, după protestul de duminică: Toți pierdem din aceste secvențe penibile. Strategia lui George Simion, falimentară. AUR nu reușește să capteze curentul de nemulțumire din societate (VIDEO)
21:18 - Victor Ponta critică Guvernul și Comisia Europeană: „Nu aud nicio soluție. Prețurile sunt la fel de mari ca în țările care nu au deloc energie” / „Nu cred că ne atacă rușii. E doar o poveste”
20:57 - Polițiștii, atacați cu pietre și înjurați de familia unui tânăr acuzat că a condus fără permis, în Olt
20:38 - Miliardarul Ion Țiriac a trăit momente uluitoare: „Dormeam unul pe pat, unul sub pat”
20:14 - FRF condamnă incidentele tragice de la meciul din Indonezia: „Este o zi tristă pentru fotbalul mondial, dar una pe care nu trebuie să o uităm” (VIDEO)
19:54 - Cristina Ich și Alex Pițurcă s-au despărțit: „În sfârșit, sunt fericită” (FOTO)
19:32 - Șeful Pentagonului nu consideră iminentă o invazie a Chinei în Taiwan. Lloyd Austin: Bejingul vrea să stabilească un nou normal
19:08 - Jens Stoltenberg (NATO): Ucrainenii au fost capabili să ia orașul Liman, iar asta demonstrează că fac progrese și pot să respingă forțele ruse
18:42 - Ediție specială „360 de grade”, cu Alina Bădic. Horoscopul chinezesc în Luna Câinelui sub element Metal Yang. Predicțiile pentru fiecare zodie (VIDEO)
18:02 - George Simion i-ar fi tăiat microfonul Dianei Șoșoacă la protestul din Piața Victoriei. Senatoarea s-a înfuriat: „Ăsta e Simion. Trădătorul. Și-a bătut joc de AUR. Rușine!” (GALERIE FOTO)