Guran: Aur, tablouri, milioane – efectul asupra contribuabilului este de augmentare a furiei. Adică ăluia i-au închis magaziunul pentru 50 de lei, iar pe Vâlcov de ce nu l-ați prins, măi eroilor de la Fisc?

Guran: Aur, tablouri, milioane - efectul asupra contribuabilului este de augmentare a furiei. Adică ăluia i-au închis magaziunul pentru 50 de lei, iar pe Vâlcov de ce nu l-ați prins, măi eroilor de la Fisc?

Direcția Națională Anticorupție are un concurent serios pentru ocuparea spațiului tv. De câteva zile, e un adevărat concurs național de relatat fapte scandaloase ale Fiscului.

Inspectorii antifraudă s-au apucat serios de treabă, începând cu micii întreprinzători și cu țăranii care vând în piață ori pe marginea trotuarului. Au închis un magazin pentru 50 de lei lipsă în gestiune, au confiscat urzicile unei bătrâne și au dat amenzi uriașe pentru un leu cinzeci în minus în casă.

Moise Guran abordează acest subiect, care a creat deja o tensiune națională, într-un editorial postat pe biziday.ro. Jurnalistul afirmă că, atunci când e campanie de sus, ştie toată lumea. Vine garda, controlează sau nu, găsește nereguli sau nu, dar amendează sigur, iar apoi pleacă.

“Prin judeţe şi oraşe, oamenii se cunosc între ei, comisarul şi patronii pot fi şi amici, oricum, ideea e că, atunci când intră Antifrauda în prăvălie, de principiu patronul ştie că are de plătit o amendă proporţională cu vadul comercial, plus o şpagă cam cât amenda. Nu mult… nu mai puţin de 100 de euro, că jigneşti comisarul, şi până la 500, 1000 de euro, dacă magazinul e plasat mai pe centrul târgului”, scrie jurnalistul pe blogul personal.

Asta s-a întâmplat până acum. Campania atifraudă declanșată de ANAF în luna februarie a acestui an este însă diferită.

  • “Contextul în care se întâmplă actuala campanie s-a suprapus, în mod nefericit, peste povestea cu ministrul de Finanțe plimbat în cătuşe pe la DNA… Aur, tablouri, milioane… efectul asupra contribuabilului este de augmentare a furiei – Adică ăluia i-au închis magaziunul pentru 50 de lei pe plus în casă, iar pe voi vă conduce mafiotul de Vâlcov… pe ăla de ce nu l-ați prins, măi eroilor de la Fisc? Zbang! Scriem la blog!
  • Controalele pe la buticari au fost demarate concomitent cu campania (destul de anemică din păcate) privind loteria bonului fiscal. ANAF a decis să facă asta pentru a pune o presiune dublă asupra comercianților – dacă și cumpărătorul îți cere bon, și mai și vezi că umblă Antifrauda din magazin în magazin, din cârciumă în cârciumă, ai nu două, ci 200 de motive să dai bon fiscal.
  • Problema este că, dacă toată lumea dă bon fiscal, inspectorii ăia de la Antifraudă vor fi nevoiți să trăiască din salariul mizerabil de trei-patru mii de lei … Adică ce, dumneavoastră credeați că evaziunea fiscală e sat fără câini? Un inspector fiscal simte evaziunea în aer, din momentul în care a intrat într-un magazin …o amușină… De fapt, oricare dintre noi își poate da seama atunci când intră într-un butic dacă merge cu bon sau fără bon…. e vorba de modul în care te măsoară din privire vânzătorul sau patronul locului… Eşti de la Antifraudă? Ai putea fi… sau nu… nu eşti, dau bon doar dacă cere… Deci, ca să revenim, evaziunea mică, de butic, o ştie şi comisarul de la Fisc, staţi liniştiţi… După atâția ani în care s-au creat adevărate relații simbiotice între comerciant și comisarul care îl controlează, ia şi șpaga, dar îl şi amendează, de fapt relaţia este una de protecţie.
  • Acu’, hai să o luăm şi altfel… dacă toată marfa trece prin casă… Dumneavoastră consideraţi că ăla de la Fisc va fi fericit? Ar fi o situație ce nu s-a mai văzut, iar oamenilor le e frică de necunoscut… Adică, de unde o să mai dea buticaru’ suta de euro şpagă? Comisarul are și el rată la bancă, copii de trimis la facultate, o soție cu pretenţii de soţie de comisar, na!, toate astea înseamnă bani. Buticarul, pe de altă parte, îşi pune şi el problema… Păi credeți că e ușor să fii buticar? Dacă va plăti toate taxele, cum dracu’ să mai scoată și profit, când profitul lui este exact TVA-ul ăla pe care nu-l plătește statului.”, notază realizatorul tv în articolul său.
  • ”Fără evaziune n-ar mai exista nici corupţie, iar banalul bon fiscal are o putere pe care nu v-o puteţi imagina de a schimba ţara noastră. Iar rostul acestei campanii cu bonuri şi controale este relativ simplu de înţeles… dacă nu cresc încasările din TVA, n-are cum să scadă TVA-ul. “, concluzionează Moise Guran.


     


     

     

    Urmăriți B1TV.ro și pe
    `