În marile orașe ale României, creșterile la impozitele pe clădiri încep de la 50% și pot în unele cazuri chiar să se apropie de 200%, valorile fiind ajustate în funcție de rangul localității și zona în care este amplasată clădirea.
În Timișoara, conform noilor majorări adoptate de Consiliul Local, un apartament de 55 mp, zona A (clădire de peste 100 de ani pentru care în 2025 se aplica reducere de 50%), impozitul va fi de 515 lei în 2026, față de la 138 de lei cât era în 2025. Un apartament cu două camere, cu suprafața de 50 mp, situat în zona B, trece la un impozit de 447 de lei, față de 119 lei cât era în 2025. Un apartament cu trei camere, de circa 65 mp, amplasat în zona C, diferența estimată ar fi de circa 410 lei.
În Brașov au fost adoptate, de asemenea, majorări considerabile, chiar de 2,67 de ori mai mari, în cazul clădirilor rezidențiale.
Conform informațiilor transmise de Primărie, în cazul unui apartament cu două camere, de 55 mp, în zona A, impozitul anual va fi de peste 515 lei, față de 201 de lei cât era în 2025. În zona B, pentru un apartament cu aceeași suprafață se va plăti suma de 494,71 lei, în loc de 192,83de lei. În zona C, 474,10 lei, în loc de 184, 79, iar în zona D, 453,48 lei, în loc de 176,64 lei.
La Iași hotărârea de ajustare a impozitelor aduce în 2026 majorări semnificative, chiar și de peste 100%, pentru locuitorii municipiului.
Raportându-ne ca exemplu la un apartament cu suprafața utilă de 50 mp (în zona A), ieșenii vor plăti din 2026 mai mult decât dublu, respectiv 375 de lei, față de 180 de lei cât plăteau în 2025. Pentru zona B, tariful crește în prezent la 370 de lei, față de 173 de lei în 2025. Pentru zona C, impozitul va fi de 345 de lei, față de 165 de lei, iar pentru zona D va fi de 330 de lei, față de 158 de lei.
Și la Cluj-Napoca, primăria a adoptat chiar înainte de sărbători, noile taxe și impozite locale. Primăria clujeană a precizat că din 2026 majorările aplicate variază între 60 și 71% la impozitele pe clădiri rezidențiale.
De exemplu, pentru un apartament cu o suprafață utilă de 55 de mp în zona A a municipiului Cluj Napoca, impozitul anual crește la 515 lei, de la 330 de lei cât era în 2025. În zona B, impozitul va fi de 495 de lei, față de 303 lei cât era în 2025, iar în zona C va fi de 474 de lei, față de 277 de lei cât era în 2025.
Și la Constanța, hotărârea prin care s-au stabilit noile taxe și impozite prevede creșteri între 50 și 80%, în funcție de zonele în care sunt încadrate clădirile.
Astfel, conform simulărilor pe noile valori de calcul, pentru un apartament de 50 mp din zona A, impozitul anual va fi de 457 de lei, față de 182 lei cât era în 2025.
În București, Primăria Generală a adoptat hotărârea privind stabilirea nivelurilor impozitelor şi taxelor locale, începând cu anul 2026.
Conform simulărilor pe noua formulă de calcul a valorii impozabile, pentru un imobil cu două camere din Sectorul 2, impozitul plătit astăzi este de 338 de lei, spre deosebire de 147 de lei cât era în 2025.
Pentru un apartament cu două camere în Sectorul 3, impozitul pe locuință este 380 de lei, față de 143 de lei cât era în 2025, arată calculele făcute de jurnaliștii de la G4Media.
În Sectorul 4, impozitul unui apartament cu două camere ajunge la 299 de lei, față de 160 de lei cât era anul trecut. Tarifele diferă nu doar în funcție de suprafața imobilului, ci și de anul în care a fost construit blocul.
Persoanele care își plătesc taxele și impozitele până la 31 martie beneficiază și de o reducere de 10%.