Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a declarat că în perioada următoare vor fi luate măsuri pentru a fi consolidată capacitatea instituțională a ANAF, duminică, pe B1 TV, la „Selectiv” cu Dan Bucura, unde a vorbit și despre tensiunile cu cei din PNL.
Ministrul Finanțelor susține că vor fi luate măsuri în acest sens.
„Vreau să vă spun că avem încă de lucrat pe ceea ce înseamnă capacitatea instituțională a ANAF și o să vedeți în perioada următoare măsuri care privesc consolidarea capacității instituționale tocmai în ideea aceasta, ca prin combaterea evaziunii fiscae să aducem întâi de toate, munca și economia la negru să o albim, pentru că este un obiectiv important pentru țară”, a spus Marcel Boloș.
„De aceea, cred eu că și în această zonă avem foarte multe lucruri de făcut. Gândiți-vă ce ar însemna dacă am fi mai duri pentru ceea ce înseamnă colectarea impozitelor și taxelor, și n-am avea atâta dare de inimă, și pe ceea ce înseamnă sancționarea celor care săvârșesc fapte de evaziune fiscală sau se găsesc în zona unor fapte contravenționale – și avem aici mult loc pentru a îmbunătăți colectarea și activitatea fiscală a statului”, a adăugat oficialul.