Accident în lanț pe A7. 7 mașini implicate, două persoane rănite

Accident în lanț pe A7. 7 mașini implicate, două persoane rănite
Sursa Foto: Facebook / Poliția Capitalei

Un accident în lanț s-a produs pe A1, unde 7 mașini s-au ciocnit, la doi kilometri înainte de Vama Nădlac II, din cauza ceții.

Două persoane rănite

La fața locului s-au deplasat echipaje de pompieri, voluntari și medici. Din cele șapte mașini implicate în accident, două persoane au fost rănite, o femeie de circa 47 de ani și un bărbat de aproximativ 37 de ani, conform știrileprotv.

„În urma accidentului în care au fost implicate şapte autovehicule au rezultat două victime conştiente, cooperante, neîncarcerate. Este vorba despre o femeie în vârstă de aproximativ 47 de ani şi un bărbat în vârstă de aproximativ 37 de ani. În aceste momente, cele două persoane sunt evaluate medical de către echipajul Serviciului de Ambulanţă Judeţean”, a transmis ISU.

În zona în care s-a produs accidentul este semnalată ceață și vizibilitate redusă.

Pompierii au luat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor de la locul accidentului.

Traficul este blocat pe sensul de mers spre frontieră până când se va finaliza intervenție și cercetările polițiștilor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:26 - Cum l-a cunoscut Elena Lasconi pe Călin Georgescu. „Mi-era greu să-l urmăresc”
23:22 - „Instituțiile nu funcționează”. Goșu, despre informările serviciilor privind ingerințele Rusiei: „Mulțumim, știm și noi… Informările arată ca lucrarea unui student la masterat. Moldova n-are 7 servicii ca noi, ci unul, și s-a descurcat mai bine” (VIDEO)
23:06 - O bătrână care a fost dată dispărută, găsită fără suflare, într-un râu. Fiul femeii a fost cel care a sesizat autoritățile
22:57 - Reacția Elenei Lasconi după declasificarea CSAT. „Exact asta a fost metoda de lucru a Rusiei”
22:39 - Orașul din România unde oamenii pot admira ornamentele de Crăciun, în timp ce ascultă înregistrări de la Revoluția din 1989
22:38 - Bucatele de Crăciun, mai scumpe în acest an. Cât costă produsele tradiționale
22:28 - Franța: Guvernul condus de Michel Barnier a picat prin moțiune de cenzură, o premieră după 1962
21:56 - Cât costă un pahar de vin fiert și o porție de sarmale la Târgul de Crăciun din Brașov. Prețurile altor produse tradiționale
21:51 - Cătălin Drulă: Acum, ne unește un lucru comun, și anume, să salvăm democrația românească de un personaj odios, un apologet al crimelor legionarilor și, așa cum ne arată serviciile secrete, e dirijat de la Putin (VIDEO)
21:48 - Reacția lui Călin Georgescu după desecretizarea CSAT. „Cred că este pentru prima dată în lume când se încearcă o acţiune a statului împotriva unui candidat”