Joi se vor semnala precipitații predominant sub formă de ninsoare în majoritatea țării noastre, însă acestea se vor retrage din jumătatea sudică după orele prânzului.Local se mai pot depune până la 5-10 centimetri de zăpada, îndeosebi în Moldova. Vântul va suflă moderat în est și sud-est și slab, cel mult slab până la moderat în restul zonelor țării. Maximele termice vor urcă la prânz până spre -3…2 grade în Transilvania, Maramureș, Banat și Crișana (cu cele mai ridicate valori așteptate în vestul Banatului), 1-6 grade în Oltenia, Muntenia și Dobrogea și -3…2 grade în Moldova.
La București sunt anunțate ninsori, atât pe parcursul zilei, cât și pe parcursul nopții. Temperaturile maxime și minime se vor încadra între 1°C și-1°C. Cantitățile de precipitații ating
La munte, cerul va fiacoperit de nori, temperatturile maxime și minime se vor încadra între -1°C și -5°C. Ninsorile sunttot mai însemnate cantitativ, iar vântul va sufla cu putere. Cantitățile de precipitații vor atinge8L/m² pe timpul nopții.
Vremea va fi în continuare deosebit de rece. ANM a emis o informare meteorologică de vreme severă în România, care intră în vigoare începând de miercuri noapte și până vineri la prânz. Veziaicice se întâmplă cu vremea în intervalu menționat.